Mai multă putere pentru primarul Capitalei: Nicușor Dan vrea referendum. Ce îi întreabă pe bucureșteni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a anunţat că a convocat o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care să se pronunţe asupra oportunităţii organizării unui referendum local privind două mari proiecte.

Nicuşon Dan vrea un referendum local. Foto Inquam/George Călin
Nicuşon Dan vrea un referendum local. Foto Inquam/George Călin

Pe pagina sa de Facebook, edilul-şef a anunţat că a fost convocată o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru data de 21 octombrie, pe a cărei ordine de zi se va regăsi şi proiectul privind organizarea unui referendul local cu privire la două proiecte importante pentru bucureşteni.

„Dacă aceste hotărâri vor fi aprobate de consilierii generali, referendumul va avea loc pe 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale” a mai transmis Nicuşor Dan pe contul său de Facebook.

Cele două întrebări la care bucureştenii vor fi invitaţi să se pronunţe prin DA sau NU sunt următoarele:

1. „Sunteţi de acord ca repartizarea între Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăriile de Sector a impozitelor pe venit şi a taxelor şi impozitelor locale colectate de la bucureşteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti?”

2. „Sunteţi de acord ca Primarul General al Municipiului Bucureşti să emită Autorizaţiile de Construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”

Ideea de a organiza un astfel de referendum local pentru a se decide cine răspunde de urbanismul din Bucureşti şi cum se vor împărţi banii între Primăria Capitalei şi Primăriile de sector a fost anunţată de către Nicuşor Dan imediat după alegerile locale din luna iunie.

 „Cu aprobarea Consiliului General, voi declanşa un referendum local pentru cum se vor împărţi banii între Primăria Capitalei şi Primăriile de sector. De ani de zile Bucureştiul are un deficit de dezvoltare, de ani de zile Primăria Capitalei este obligată să gândească mic, pentru că nu are bani să gândească mare. Banii abia ajung pentru întreţinerea infrastructurii pe care deja o avem. Nu putem să ne gândim la extinderea transportului public, nu putem să ne gândim la noi corpuri de spitale, nu putem să ne gândim la noi corpuri pentru universităţile din Bucureşti, care ar putea să aducă zeci de mii de studenţi străini în Bucureşti şi să pună Bucureştiul pe harta academică. În schimb, avem borduri peste borduri, pavele care înlocuiesc alte pavele şi panseluţe care înlocuiesc alte panseluţe”, spune Nicuşor Dan.

„Îmi asum responsabilitatea pentru rezolvarea traficului din Bucureşti, dar cer bucureştenilor să îmi dea responsabilitatea pentru dezvoltarea urbană a acestui oraş”, mai afirma primarul Capitalei.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite