EXCLUSIV Lista taximetriştilor-pirat trimisă de Camera Taximetriştilor din Bucureşti către Primăria Capitalei
0Cei care au cel mai mult de plătit de pe urma „piraţilor” sunt taximetriştii care funcţionează legal. Aceasta deoarece mulţi dintre cei care nu au autorizaţie de efectuare a transportului în regim de taxi fie practică tarife mult mai mici decât cele ale celor legali, făcându-le concurenţă neloială, fie preţul cerut pe kilometru este mult peste cel admis prin lege, de 3,5 lei pe kilometru, creând o situaţie în care oamenii d
Camera Taximetriştilor din Bucureşti, formată din şoferii care au actele în regulă, a făcut nenumărate plângeri la primărie şi la Poliţie pentru a scăpa de „haiducii” taximetriei.
„Am trimis multe adrese la primărie. Într-una din luna noiembrie am trimis numerele de maşină a peste 100 de taximetrişti pirat şi nu s-a luat nicio măsură”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele Camerei Taximetriştilor din Bucureşti pentru „Adevărul de Seară”.
În replică, Ion Dedu, director la Direcţia de Transporturi a Primăriei Capitalei a declarat că municipalitatea nu este în măsură să-i sancţioneze pe „piraţi”. „Aceasta este treaba Poliţiei şi această listă ar trebui trimisă direct acolo. Noi avem autoritate doar asupra celor cărora le-am dat autorizaţie şi avem datoria să ne asigurăm că respectă toate prevederile”, a declarat pentru „Adevaărul de Seară”, Ion Dedu, directorul Direcţiei de Transporturi de la Primăria Capitalei.
Vasile Ştefănescu a spus că sunt mulţi care au preferat să renunţe la autorizaţia de funcţionare şi au plecat la dispecerate care funcţionează cu taximetrişti fără acte, cum este în cazul dispeceratului „Modern”.
Reprezentanţi din cadrul companiei acuzate susţin însă că nu au existat cazuri în care firma să fie sancţionată pentru că există taximetrişti-pirat care colaborează cu dispeceratul. Ei spun că au fost controale atât din partea poliţiei cât şi primăriei dar nu au fost constatate nereguli de acest gen. În cadrul Modern există atât taximetrişti ai companiei, cât şi taximetrişti independenţi care folosesc dispeceratul companiei pentru a găsi clienţi.
Click pe poza pentru varianta marită.

