Concurs internaţional de soluţii pentru amenajarea zonei Lacului Morii. Vor fi luate în calcul şi sporturile nautice ce pot fi organizate
0Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a transmis, marţi, că a lansat un concurs internaţional de soluţii pentru amenajarea zonei Lacului Morii. Potrivit acestuia, în concurs vor intra pentru proiectare Parcul Crângaşi, zona adiacentă digului, insula, digul până la Chiajna şi zona adiacentă acestuia şi zona sudică a digului.
„Am o veste excelentă! Lansarea concursului internaţional de soluţii pentru amenajarea zonei Lacului Morii! Vom avea încă un parc în Sectorul 6, Parcul Lacul Morii! Invit joi, de la ora 12.00, toţi arhitecţii, urbaniştii, peisagiştii să vina la Primăria Sectorului 6 să afle de la sursă informaţiile aferente concursului internaţional de soluţii pe care îl organizăm împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România pentru zona Lacului Morii”, a transmis, marţi primarul Sectorului 6.
Acesta afirmă că în concursul de soluţii vor intra pentru proiectare Parcul Crângaşi (modificări minimale, mai ales în zona parcării), zona adiacentă digului, insula, digul până la Chiajna şi zona adiacentă acestuia şi zona sudică a digului.
De asemenea, concursul va lua în calcul şi activităţile/sporturile nautice ce pot fi organizate.
„Am discutat cu doamna Elisabeta Lipa, Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj pentru a obţine acordul Apelor Romane pentru a organiza pe Lacul Morii o pista de 4 km, acesta fiind singurul lac din regiune care ar permite amenajarea unei astfel e piste. În contextul în care sportivii noştri câştigă medalii de aur, tare mi-ar plăcea să le punem la dispoziţie toate facilitatile necesare în Sectorul 6”, a mai transmis primarul.
Acesta susţine că ministrul Tánczos Barna sprijină ideea.
„Stiu ca dl ministru Tanczos Barna sprijină ideea (m-a pus îl legătură cu dna. Lipă). Am muncit mult să ajungem aici: Am identificat şi inventariat terenurile adiacente; Am semnat un protocol pe 10 ani cu Apele Române pentru a putea amenaja digul, insula si pentru a putea folosi pentru diferite sporturi nautice luciul apei; Am contractat şi finalizat studiile necesare temei de concurs: arheologic, dendrologic, de faună; Am contractat Ordinul Arhitecţilor pentru a derula concursul de soluţii în beneficiul Secutorului 6; Am igenizat zona, am scos tone de deseuri”, a mai transmis primaru. ”, a transmis sursa citată.
Acesta a explicat şi de ce s-a ajuns la concurs de soluţii: „Pentru că acesta este cea mai bună decizie. Un juriu complet independent decide care este cea mai bună soluţie, aducând multă valoare adăugată. Era simplu să contractăm o firmă de proiectare, dar un astfel de demers, competitiv, organizat pe bune, ne va permite să selectăm cea mai bună soluţie! Ştiu, durează, dar avem ca exemplu experienţa Clujului care a schimbat la faţă în bine mai multe zone, beneficiind de urbanism de calitate”.