Centrul Vechi, campion la distracție, Bulevardul Decebal, un veritabil „Champs Elysees” în miniatură
0Cea mai vie și mai diversificată zonă în materie de distracție este Centrul Vechi, unde, seară de seară, cheflii umplu cele peste 140 de localuri, iar cele mai stilate cafenele se întind de-a lungul Bulevardului Decebal.
În Centrul Istoric există numeroase modalități de distracție pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele, de la cafenele sofisticate până la baruri pentru studenți, de la berării exclusiviste, unde o bere costă și 300 de lei, până la berării unde se bea bere la găleată. Centrul Istoric găzduiește numeroare cluburi, atât pentru cei cu preferințe rafinate, cât și pentru tinerii mai puțin pretențioși.
Adepții cafenelelor elegante pot alege dintre cele peste 25 de localuri situate pe Bulevardul Decebal, care și-a câștigat renumele de „Champs Elysees” al Bucureștiului, datorită stilului rafinat al încăperilor unde se servesc cocktailuri savuroase și cafele cu arome fine.
Cei mai pretențioși se pot îndrepta către zona de nord a Capitalei, unde își pot petrece timpul într-unul dintre pub-urile „de fițe” din zona Dorobanți, cunoscută drept oaza vedetelor și a celor înstăriți.