Care sunt cele mai aşteptate spectacole din 2012. Red Hot Chili Peppers vine la Bucureşti!
0Concertul Red Hot Chili Peppers și reprezentația Cirque du Soleil sunt numai două dintre evenimentele pe care bucureștenii le așteaptă cu sufletul gură în acest an
Pe tot parcursul anului, concertele Red Hot Chili Peppers, Lara Fabian, Toto Cutugno, Mötley Crüe, Tarja Turunen și Nazareth vor încânta urechile iubitorilor de muzică. Cei care doresc să vadă cea mai faimoasă trupă de acrobați din lume, pot merge la reprezentația „Saltimbanco“ a companiei Cirque de Soleil, pasionaților de patinaj li s-a pregătit spectacolul „Kings on Ice“, iar cei care preferă festivalurile, sunt așteptați la B’estfest Summer Camp. O premieră în România este și evenimentul Sensation, originar din Amsterdam.
Red Hot Chili Peppers, la Arena Națională
Unul dintre cele mai așteptate evenimente din acest an este concertul trupei Red Hot Chili Peppers care va cânta pentru prima data în România, la 31 august, la Arena Națională din Capitală. Biletele au prețuri de 130 de lei (Gazon), 270 de lei (Gold Circle), iar cei care doresc să aibă un loc în tribună trebuie să plătească de la 155 până la 495 de lei. Biletele pot fi achiziționate online, pe www.mytiket.ro, sau din magazinele Diverta și Muzica, din librăria Mihai Eminescu și de la Sala Palatului.
Formația californiană Red Hot Chili Peppers este una dintre cele mai apreciate trupe rock funk din anii 1990. Grupul a luat naștere acum 30 de ani, la inițiativa lui Flea (chitară bas) și a lui Anthony Kiedis (solist), care sunt buni prieteni din copilărie.
Trupa a zguduit piața muzicală în vara anului trecut, când a revenit în forță cu albumul „I’m With You“, al 10-lea material discografic din cariera formației rock, după cinci ani de pauză și după plecarea chitaristului John Frusciante. Turneul de promovare al pieselor de pe noul album a început în SUA, la 27 iulie, iar în acest moment se desfășoară în mai multe țări europene.
Un alt concert inedit va fi susținut de Lara Fabian, o legendă a muzicii pop, care va cânta în premieră în București, la 17 martie, la Sala Palatului. Biletele sunt disponibile de la începutul lunii septembrie, însă în acest moment au mai rămas puține locuri, cu prețuri de 150, respectiv 200 de lei. Un nume legendar în muzica pop, Lara Fabian, a devenit celebră după participarea la Eurovision cu melodia „Croire”, unde s-a clasat pe locul al patrulea.
A impresionat fanii muzicii pop prin imterpretarea unor piese ca „Adagio“, „I will love you again“ și „Je t’aime“.
Sensation, din Amsterdam la București
Iubitorii de spectacole cu DJ și lumini se vor putea bucura de primul spectacol marca Sensation din România, „Ocean of White“, care va avea loc la 21 aprilie, la complexul Romexpo din Capitală. Conceptul este originar din Amsterdam, iar DJ renumiți pe plan mondial vor mixa o noapte întreagă în cadrul evenimentului ce va combina muzica, dansul, teatrul, jocul de lumini și efectele pirotehnice.
Primele 1.000 de locuri în Ring vor avea un preț special de 175 de lei. După epuizarea acestora, biletele în Ring vor costa 240 de lei, cele la categoria Deluxe vor avea prețul de 440 de lei, iar la categoria VIP, biletele vor putea fi achiziționate cu 770 de lei (suma include rezervare la masă și un voucher de consumație la bar în valoare de 100 de lei).
Spectacolul „Kings on Ice“ va reveni la București la 7 aprilie, având loc la patinoarul „Mihai Flamaropol”. Demonstrațiile spectaculoase ale unor campioni ai patinajului artistic se vor desfășura sub muzica lui Edvin Marton, care va cânta la celebra vioară Stradivarius. Biletele pot fi achiziționate la prețuri cuprinse între 100 și 400 de lei.
Festivalul B’estfest Summer Camp se va desfășura în același spațiu inedit de anul trecut, pe malul lacului Pasărea din comuna Tunari, aflată lângă București. Evenimentul va avea loc între 6 și 8 iulie și va găzdui artiști precum Milow, Andy C și trupa trash metal Kreator. Cei care doresc să participe la festival, pot cumpăra fie un bilet valabil o zi, care costă 125 de lei, fie un abonament pentru toate cele trei zile, în valoare de 265 de lei.
Alți artiști care vor concerta în București sunt Tarja Turunen (25 ianuarie, la Sala Palatului), Nazareth (27 ianuarie, la Hard Rock Cafe) Toto Cutugno (29 februarie, la Sala Palatului) și trupa Mötley Crüe (15 iunie, la Zone Arena).
Cirque de Soleil aduce „Saltimbanco“ la București
Cea mai faimoasă trupă de acrobați din lume, compania Cirque de Soleil, va ajunge în Capitală în perioada 8-12 februarie cu celebrul spectacol „Saltimbanco“, ce a făcut turul Europei, Americii de Sud, Australiei și Japoniei. Cei care își doresc să vadă o reprezentație de circ unică în lume, o pot face pe parcursul celor cinci zile la București. Spectacolul „Saltimbanco” va avea loc la Romexpo, în Pavilionul Central.
Biletele au fost puse în vânzare de la începutul lunii noiembrie și au prețuri de 328 de lei (Level 0 VIP), 218 lei (Level 0 Tribunes), 120 de lei (Level 1 Tribunes), 328 de lei (Premium VIP seats), 286 de lei (Premium seats) și 437 de lei (Level 00 Front Row). Biletele sunt disponibile atât online, pe www.cirquedusoleil.com/saltimbanco și pe www.eventim.ro, cât și în rețeaua Eventim din magazinele Domo, Germanos, Orange, Vodafone și librăriile Cartureşti şi Humanitas. Copii sub 12 ani pot viziona spectacolul la un preț redus, cu condiția ca aceștia să fie însoțiți de un adult și să aibă un act de identitate care să ateste vârsta celui mic.
„Saltimbanco“ este cel mai longeviv spectacol al trupei de acrobați, fiind prezentat pentru prima oară în 1992. De atunci, inedita reprezentație de circ a făcut înconjurul lumii și a reușit să adune aproximativ 11,5 milioane de fani. La faimosul spectacol participă 50 de artiști care provin din 20 de țări diferite. Aceștia prezintă impresionante numere de acrobație, demonstrații de forță și echilibru, salturi, piruete și jonglerii.