Bucureşti: Şeful DIICOT: „Avem piste unde se află celalalte arme“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma descinderilor care au avut loc la 27 decembrie în mai multe localităţi din judeţul Ilfov, procurorii şi poliţiştii bucureşteni au recuperat doar 35 din totalul de 62 de arme dispărute în luna ianuarie a anului acesta din depozitul de armament ce aparţine UM 01916, de la Ciorogârla.

Ofiţerii DIICOT, care lucrează la acest caz din luna august, au declarat în exclusivitate pentru ziarul „Adevărul de Seară“ că au informaţii despre locurile unde se află şi celelalte 27 de arme care au dispărut din depozitul de la Ciorogârla acum 11 luni. „Există informaţii, iar acum suntem la stadiul de verificări. Nu este exclus ca până la sfârşitul anului să aibă loc o altă serie de descinderi în rândul lumii interlope“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară”, şeful DIICOT, Codruţ Olaru.

Testele ADN efectuate de anchetatori au condus spre şase persoane care au spart depozitul de armament, printre care şi liderul clanului Preda, Eugen Preda, luptătorul implicat în scandalul de la Plaza Mall din Militari, din luna februarie.

Fratele lui Preda, în libertate

Magistraţii au dispus aseară arestarea preventivă a14 persoane implicate în cazul „Ciorogârla“. Participarea directă la spargerea depozitului a şase dintre cei arestaţi – Eugen Preda, Marius Costea, Doru Tăbârcă, Marian Scarlat, Sandu George Chiriţă şi Alexandru Iordan – a fost demonstrată de probele ADN recoltate de anchetatori. „Probabilitatea ca ei să fie autorii furtului este de 99,99%“, a completat Olaru.

Mai citeşte:

VIDEO Interlopul Eugen Preda s-a înarmat de la Ciorogârla

UPDATE Procurorii au emis ordonanţă de reţinere pe numele lui Eugen Preda

Dintre cei 15 hoţi implicaţi în cazul furtului armelor de la Ciorogârla, doar unul a rămas în libertate, Adrian, fratele liderului Eugen Preda.
Avocatul lui Eugen Preda, Ciprian Şoldea, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, că astăzi va înainta la Curtea de Apel acţiunea de recurs.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite