Adolescent înjunghiat de un prieten, în fața unui bloc din București. Agresorul a fost reținut

0
Publicat:

Un conflict între doi adolescenți de 17 ani, izbucnit în fața unui bloc din sectorul 4 al Capitalei, s-a sfârșit violent aseară. Unul dintre ei a fost înjunghiat și transportat de urgență la spital, iar agresorul a fost prins și reținut de poliție.

Adolescent înjunghiat de un prieten, în fața unui bloc din București. FOTO: Arhivă
Adolescent înjunghiat de un prieten, în fața unui bloc din București. FOTO: Arhivă

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20:40, când între cei doi tineri a izbucnit o ceartă aprinsă. La un moment dat, unul dintre ei a scos un cuțit și și-a atacat prietenul, rănindu-l la umăr și la piciorul drept.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr, în vârstă de 17 ani, care prezenta leziuni în zona umărului și piciorului drept”, a transmis Poliția Capitalei, potrivit Observator.

Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Între timp, agresorul, un minor, tot în vârstă de 17 ania fost găsit în apropierea locului faptei și dus la Secția 16 de Poliție. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe. În această dimineață, cazul a fost preluat de Serviciul Omoruri, iar tânărul a fost reținut.

Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite