10.000 de gulguţe vor lumina în această seară Parcul Carol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parcul Carol din Bucureşti va fi luminat în această seară de la ora 21.00 de 10.000 de gulguţe (lumânări “adăpostite” în mici candele produse manual din hârtie reciclată) în cadrul evenimentului denumit în mod simbolic “Festivalul Luminii”

Tema principală a festivalului, care este organizat de membrii Organizaţiei Naţionale “Cercetaşii României”, este redescoperirea frumuseţii lucrurilor mărunte, iar miile de luminiţe aprinse sunt simbolul speranţei, liniştii sufleteşti şi regăsirii sentimentelor şi trăirilor pe cât de simple, pe atât de profunde.

În cadrul festivalului va avea loc un spectacol de lumini şi umbre oferit de Asociaţia Incubator 107, iar cele 10.000 de gulguţe vor lumina continuu aleile parcului care va găzdui concerte de muzica folk şi jocuri cercetăşeşti. Decorul va fi completat de expoziţii de fotografii de la activităţile cercetaşilor şi desene realizate de elevii claselor primare.

Acest eveniment este organizat de Organizaţia Naţională “Cercetaşii României”, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti. Scopul festivalului este de a oferi comunităţilor locale un eveniment în cadrul căruia tinerii au posibilitatea de a se manifesta prin diferite forme de artă, iar participanţii se pot deconecta timp de două ore de la problemele şi stresul de zi cu zi, bucurându-se de atmosfera creată.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite