VIDEO O poliţistă din Braşov, agresată fizic şi verbal de un pieton recalcitrant

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După incident, bărbatul a ajuns în arestul Poliţiei Braşov pentru 24 de ore. Foto: Captură Facebook
După incident, bărbatul a ajuns în arestul Poliţiei Braşov pentru 24 de ore. Foto: Captură Facebook

O poliţistă de la Serviciul Rutier Braşov a fost agresată de un pieton din Bucureşti. Brăbatul a împins-o şi a vrut s-o lovească pe agentă, dar trecătorii şi un alt poliţist i-au sărit în ajutor.

Poliţista din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Braşov desfăşura activităţi de fluidizare a traficului, duminică, în staţiunea Bran, în apropierea unei treceri de pietoni. Bucureşteanul nu a respectat indicaţiile agentului de circulaţie şi a creat probleme în ceea ce priveşte fluenţa traficului.

Poliţista i-a cerut bărbatului să se legitimeze, moment în care acesta a refuzat şi i-a arătat agentului de circulaţie semne obscene. Apoi, în încercarea de a părăsi zona, bucureşteanul a împins-o pe poliţistă, ea s-a dezechilibrat şi a căzut. Trecătorii din zonă au sărit imediat în sprijinul agentului de circulaţie şi au reuşit să-l imobilizeze pe bărbat. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei Staţiunii Bran, iar ulterior a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Braşov.

60 de zile sub control judiciar

Bărbatul a fost prezentat magistraţilor de la Judecătoria Zărneşti, care au decis ca acesta să fie cercetat în următoarele 60 de zile sub control judiciar. El este cercetat în continuare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti.

Sursa video: Facebook Electra Ghiza jurnalist

Citeşte şi:


Asistentă din Braşov agresată de un pacient beat

Poliţistul Godină, mesaj dur către şefii de la Rutieră: „Avem morţi pe şosele, trafic sugrumat, dar ne încurcă unul care merge cu numere fără cifre“

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite