Strada Valentin Wagner a intrat în şantier
0Strada leagă Michael Weiss de Sfântul Ioan şi urmează să fie pietonală, ca şi restul străzilor reabilitate în stil medieval din zona istorică.
Pentru început, pe această stradă au demarat lucrările reţeliştii, urmând ca după ce aceştia îşi termină treaba să fie înlocuit întreg pavajul. „Reabilitarea va fi făcută după modelul celorlalte străzi din centrul istoric al Braşovului. Artera va fi pavată cu piatră cubică, iar pe axul drumului va exista o rigolă pentru scurgerea apelor pluviale”, a explicat Toarcea. Proiectul face parte din strategia de reabilitare a centrului istoric, care a mai inclus proiectul de reabilitare a Pieţei Unirii, a străzilor Republicii şi a arterelor adiacente, dar şi lucrările care se vor efectua în Curtea Bisericii Negre. În strategia municipalităţii mai este inclusă şi reamenajarea străzii Mureşenilor, unde edilii intenţionează să restrângă traficul rutier pe o singură bandă, astfel ca spaţiul destinat pietonilor să fie mult mai generos. În cadrul acestui proiect mai este prevăzută şi refacerea iluminatului stradal din Piaţa Enescu, de pe Postăvarului şi Nicolae Bălcescu, scrie bzb.ro.