Sătenii din Şirnea au venit la judeţ să li se facă dreptate: nu mai pot ajunge acasă din cauza drumului
0Sătenii din Şirnea (comuna Fundata) au luat cu asalt astăzi Consiliul Judeţean Braşov, nemuţumiţi de faptul că în planul de lucrări de reparaţii din 2016 drumul de acces către satul lor de la Drumul Naţional 73 Braşov – Rucăr nu este în lista de priorităţi a administraţiei judeţene.
Cel care a prezentat nemulţumirile locuitorilor din Şirnea, într-un memoriu semnat de 97 de persoane, a fost profesorul Radu Frunteş. Acesta este sufletul comunitatii din Şirnea şi cel care reînvie în fiecare an obiceiurile tradiţionale ale comunităţii locale.
Ca fiu al satului, Radu Frunteş a înfiinţat un muzeu în memoria tatălui sau, Nicolae Frunteş, în care pot fi văzute obiecte folosite de localnici în gospodărie, unelte agricole, icoane şi mobilierul din casele vechi ale şirnenilor.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţaen Braşov, Adrian Gabor, a promis că vor fi alocate 3 milioane de lei din economiile făcute la capitolul deszăpezire pentru a se efectua în regim de urgenţă reparaţiile necesare pentru a se putea circula pe acest drum. „În urma proiectului tehnic vom vedea ce cheltuieli rezultă pentru cei 5 kilometri care fac legătura de la DN 73 la Căminul Cultural din Şirnea”, a precizat Gabor.