Recitalul pianistului Horia Mihail, în 12 oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horia Mihail este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi un artist de renume internaţional. Acesta va efectua un turneu pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la naşterea lui compozitorului maghiar Franz Liszt.

Programul turneului va cuprinde în exclusivitate muzică scrisă de  Franz Liszt, iar oraşele prin care va trece sunt:  Sibiu - 1 aprilie, Braşov - 3 aprilie, Cluj-Napoca - 4 aprilie, Baia Mare - 7 aprilie, Târgu Mureş - 10 aprilie, Iaşi - 12 aprilie, Bucureşti - 15 aprilie, Hunedoara - 17 aprilie, Deva - 18 aprilie, Alba Iulia - 19 aprilie, Dumbrăveni - 20 aprilie, Mediaş - 21 aprilie.

Urmând exemplul compozitorul maghiar, Franz Liszt, care între anii 1846 şi 1847 susţinea concerte în ţările române pe un pian Erard ce-l însoţea peste tot, în cinci din cele 12 orase în care pianistul Horia Mihail va susţine recitaluri,  va avea alături un „pian călător". Primele şapte concerte ale turneului vor anunţa cea de a doua parte a proiectului, cea a pianului itinerant.

Un turneu special

Pianul va călători alături de pianistul Horia Mihail în oraşe care nu dispun la această dată de un instrument performant pentru concerte: Hunedoara, Deva, Alba Iulia, Dumbrăveni şi Mediaş. Recitalul care marchează începutul turneului şi totodată plecarea unui pian de concert spre o destinaţia finală va avea loc în capitală, la Sala Radio pe 15 aprilie.

La sfârşitul turneului, în data de 21 aprilie, pianul de concert va ajunge la Mediaş, unde va fi predat autorităţilor locale în cadrul unei ceremonii urmată de ultimul recital al turneului. Instrumentul va fi dat  în folosinţă comunităţii locale a oraşului Mediaş de către Societatea Română de Radiodifuziune.

Marele compozitor şi pianist Franz Liszt a realizat un turneu de concerte în ţările române în anii 1846 şi 1847. Concertele oferite de acesta unor comunităţi în care astfel de evenimente erau extrem de rare au fost primite de public cu mult entuziasm.

Turneul organizat în acest an nu este o acţiune singulară. „Este un proiect care are susţinerea Radio România pentru cel puţin trei  ediţii aşa că va fi şi «Pianul Călător II»  şi cu siguranţă  «Pianul Călător III», în 2013. Este o experienţă nouă, turnee am făcut, recitaluri solo am făcut, concerte solo am făcut, foarte multe, însă un astfel de turneu este o premieră pentru mine, categoric există un alt gen de emoţie", declară Horia Mihail.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite