Oktoberfest va dura 11 zile anul acesta şi va fi organizat în septembrie
0
Organizatorii Oktoberfest au decis că în acest an evenimentul se va desfăşura la Braşov în perioada 4 – 14 septembrie.
Oktoberfest a devenit cel mai mare festival al berii din România şi „poate chiar din Estul Europei”, susţin organizatorii. Festivalul a luat naştere la Braşov în anul 2009 şi an de an a crescut atât din punct de vedere al vizitatorilor, cât şi ca perioadă. La început se întindea pe durata a patru zile, iar de anul trecut aceasta a crescut la zece zile, iar anul acesta se va întinde pe 11 zile. După ce anul trecut evenimentul a fost organizat şi la Bucureşti pe durata a patru zile, anul acesta Oktoberfest-ul din Capitală va dura, de asemenea, 11 zile, fiind organizat în perioada 25 septembrie – 5 octombrie. Mai mult, anul acesta un eveniment sub acelaşi brand va fi organizat şi în Timişoara, în perioada 16 – 19 octombrie.
Oktoberfest-ul din 2013 deţine toate recordurile: 250.000 de vizitatori, peste 1.000 de hectolitri de bere consumaţi şi peste 3 tone şi jumătate de mici savuraţi de braşoveni şi turişti. S-au mai consumat două tone de cârnaţi bavareţi, 3.000 de porţii de coaste şi peste 3 tone de cartofi. Cel mai important, spun organizatorii, Braşovul a avut de câştigat pe mai multe planuri. „Am avut foarte mulţi turişti şi din străinătate, şi din ţară, la aceasta editie şi s-a văzut în gradul de ocupare a hotelurilor, a pensiunilor. Am avut foarte multe firme care au participat ca invitaţi la acest eveniment", a declarat Werner Braun, preşedintele Clubului Economic German.