Fosta directoare de la CEC Bank Braşov, reţinută de procurorii DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi foşti şefi dintr-o sucursală din Braşov a CEC Bank au fost reţinuţi, ieri, de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu, fiind acuzaţi că au acordat credite cu nerespectarea procedurilor şi normelor bancare.

Potrivit procurorilor, în octombrie 2006 – 31 decembrie 2012, unitatea bancară a CEC Bank, condusă de Tăvălică Florentina – pe atunci director al sucursalei bancare, respectiv director operaţiuni până în anul 2009 – şi Renţea Afrodita Nicoleta – şef serviciu credite până la data de 21.03.2013 – a acordat credite unor clienţi privilegiaţi, cu nerespectarea procedurilor şi normelor bancare. 

Printre aceşti clienţi se numără şi societăţi comerciale conduse de Sava Simon Daniel – director general şi Staicu Sorin – asociat şi administrator de fapt -, care au fost reţinuţi, de asemenea, pentru complicitate la abuz în serviciu.
Procurorii arată că acest lucru a fost posibil prin crearea, de-a lungul timpului, a unui sistem de control total şi supunere a angajaţilor din sucursală, având la bază teama acestora de a nu-şi pierde locul de muncă şi de a intra în conflict cu cele două inculpate din conducere.
Mai mult, precizează procurorii anticorupţie, în scopul de a nu se înregistra restanţe la plata ratelor creditelor contractate de clienţii privilegiaţi, li s-a sugerat acestora accesarea unor credite pe firme sau persoane fizice care în aparenţă să nu facă parte din acelaşi grup.
În aceste condiţii, cele 38 de credite care formează obiectul prezentei cauze, a căror documentaţie prezenta vicii, era incompletă ori documentele depuse cuprindeau date care sfidau logica, au fost aprobate de îndată, în aceeaşi zi la care s-a depus documentaţia, sau în ziua următoare.
Concret, din probele administrate până în prezent, a rezultat faptul că, în perioada respectivă, firmele administrate de Staicu Sorin şi Sava Simon Daniel înregistrau restanţe la plata unor credite contractate de la unitatea bancară condusă de cele două inculpate.
În aceste împrejurări, în ideea de a obţine noi surse de finanţare de la aceeaşi unitate bancară, inculpatul Sava Simon Daniel, conform înţelegerii prealabile cu Tăvălică Florentina, a recurs la contractarea unor credite pe numele unor societăţi comerciale înfiinţate în acest scop sau a folosit societăţi controlate, deţinute de cunoscuţi ai săi.
În acest sens, pentru a crea aparenţa necesară primirii creditelor, Sava Simon Daniel a încheiat contracte fictive de închiriere cu apropiaţi de-ai săi pentru ca aceştia să justifice venituri lunare la contractarea creditelor, a emis facturi fictive pentru achiziţionarea unor utilaje care să justifice acordarea creditelor, a încheiat contracte fictive de prestări servicii şi a garantat cu aceleaşi bunuri, ale sale ori ale lui Staicu Sorin, mai multe credite, ulterior nerambursate.
Sumele de bani astfel obţinute au fost folosite de Sava Daniel şi Staicu Sorin atât în interesul firmelor pe care le administrau cât şi în interes personal.
Pentru a exclude orice legătură a acestora în activitatea infracţională, inculpaţii au solicitat titularilor creditelor ca, în situaţia în care li se vor cere explicaţii cu privire la acordarea acestor credite să nu fie menţionaţi, pentru a evita angajarea răspunderii penale.
În acest mod s-a cauzat un prejudiciu în dauna instituţiei bancare în sumă 19.352.522,25 lei, sumă care reprezintă totodată folos necuvenit urmărit şi obţinut de inculpaţi.
Persoanele reţinute vor di prezentate astăzi Tribunalului Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite