Concurs de teatru istoric pentru elevi la Muzeul „Casa Mureşenilor“
0
Elevii pot deveni actori ]n piese prorpii care să reflecte evenimentele Micii Uniri de la 1959, dar şi Marii Unici de la 1918. Cele mai bune reprezentaţii vor fi premiate.
Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov organizează cea de-a XVIII-a ediţie a concursului şcolar dedicat Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie 1859 şi Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Elevii de la şcolile şi liceele din oraşul şi judeţul Braşov sunt invitaţi să înscrie în concurs o reprezentaţie teatrală cu subiect istoric sau literar, până în 22 ianuarie 2018, la sediul muzeului din Piaţa Sfatului 25, între orele 9.00-17.00. Se recomandă ca reprezentaţia să nu depăşească 15 minute.
Reprezentanţii echipelor înscrise în competiţie sunt rugaţi să furnizeze în scris titlul şi descrierea propunerii, respectiv datele de identificare ale şcolii şi participanţilor până în data de 21 ianuarie 2018. Jurizarea pieselor prezentate se va face în data de 22 ianuarie 2018 pentru gimnaziu şi în data de 23 ianuarie 2018 pentru liceu, între orele 10.00-14.00. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 24 ianuarie 2018, ora 13.00, la sediul din Piaţa Sfatului nr. 25.
Concursul va fi jurizat de actori şi istorici, trupele câştigătoare vor fi recompensate cu premii oferite de Consiliul Judeţean Braşov, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov şi sponsori locali.