Braşov: Două maşini, incendiate în cartierul Florilor UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au intervenit de urgenţă în această dimneaţă pentru a lichida incendiul provocat la două maşini, parcate în cartierul Florilor.

Cele două autoturisme au început să ardă în jurul orei 4.00 dimineaţa. Pompierii au fost alertaţi şi au intervenit de urgenţă pe Aleea Magnoliilor, cu două autospeciale. „Părţile din faţă a celor două autoturisme au fost afectate de incendiu. Flăcările au cuprins şi bara unei a treia maşini. Intervenţia noastră a durat 50 de minute şi se pare că maşinile au fost incendiate", a explicat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.

image

Maşinile incendiate, un Rover 35 şi o Skoda Octavia, se aflau parcate în faţa blocului, la un loc distanţă una de alta. O a treia maşină, o Dacie parcată între ele a fost parţial afectată de flăcări.

„Am auzit o bubuitură puternică şi ne-am trezit. Când ne-am uitat pe geam am văzut că două maşini erau cuprinse de flăcări. E clar că cineva le-a dat foc. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat la noi în cartier, dar ne e teamă, la gândul că cineva a făcut intenţionat aşa ceva", a spus Safta Tudor, o martoră a incidentului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite