Braşov: „Ceata“ de Moşi Crăciun, noul trend la colindat (FOTO şi VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Band-ul de crăciunei cântă colinde pe străzile din Braşov. Foto: Bogdan Crăciun
Band-ul de crăciunei cântă colinde pe străzile din Braşov. Foto: Bogdan Crăciun

În fiecare an, începând cu 15 decembrie, 10 bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani care formează „Crăciuneii Band" aduc spiritul Crăciunului în casele tuturor braşovenilor. Îmbrăcaţi în costume roşii şi înarmaţi cu instrumente muzicale, crăciuneii colindă, cu bucurie, pe străzile din Braşov .

Ideea de a se constitui ca grup le-a venit acum 10 ani, când doar o parte dintre ei erau solişti vocali şi chitarişti. Acum trei ani, grupul de Moşi Crăciun s-a întregit, fiind alcătuit din prieteni şi rude. O mare parte dintre ei sunt absolvenţi ai facultăţilor de muzică din Braşov, Piteşti, Cluj-Napoca sau Timişoara.

brasov, craciun brasov, colinde brasov, mosi craciun brasov

Ajutaţi de două tobe, un trombon, un basfligron, un saxofon, patru trompete şi o tamburină moşii interpretează colinde şi cântece româneşti sau străine. „Ne-am propus să oferim o alternativă la colindele care se cântă de obicei printre blocuri. Diferenţa este că noi interpretăm cântecele de Crăciun la instrumente şi că aveam studii în domeniu", a declarat Ionel Crăciunel.

brasov, craciun brasov, colinde brasov, mosi craciun brasov

Pe lângă recitalurile pe care le susţin pe străzile principale din Braşov, veselii crăciunei merg să animeze şi petrecerile firmelor. „Avem câteva firme la care mergem an de an, chiar înainte de sărbători. Ne face plăcere să ne îmbrăcăm în costumul lui Moş Crăciun şi să aducem zâmbetul pe buzele oamenilor, dar mai ales al copiilor", ne-a mai spus liderul formaţiei.

brasov, craciun brasov, colinde brasov, mosi craciun brasov

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite