Alertă la Zoo Braşov. Grădina a fost închisă câteva ore după ce a dispărut un şarpe foarte veninos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
mamba verde

S-a întâmplat la Braşov. Marţi, conducerea Grădinii Zoologice din Braşov a decis să închidă parcul câteva ore, după ce îngrijitorii care s-au dus să dea de mâncare la animale au constatat că a dispărut unul dintre cei trei şerpi Mamba Verde.

Chiar dacă şarpelui i-ar fi fost imposibil să evadeze din terariu, la Zoo s-au închis porţile. După câteva ore, şarpele a ieşit din cuibul unde se ascunsese.

„În terarii sunt elemente de decor, pentru că şi repitlele trebuie să aibă momente în care se simt expuse şi trebuie să stea pitite. Noi, dimineaţă, când i s-a dat de mâncare şi au venit doar două exemplare, ne-am pus problema ce s-a întâmplat cu al treilea. Practic, nu există proceduri specifice pentru şerpi. Am iniţiat această procedură în linişte, am chemat specialistul care se ocupă de ei, doctorul veterinar, am sunat la 112 – au venit pompieri, jandarmi şi, în cele din urmă, a apărut şi acest al treilea exemplar. Nu a existat niciun moment vreun pericol şi nu avea cum să evadeze, pentru că terariul este foarte bine securizat şi ne-am gândit că ori e ascuns, ori a fost înghiţit de unul dintre ei, existând cazuri când două vipere s-au înghiţit, probabil de la stres sau cine ştie de ce, iar exemplarul care dispăruse era cel mai mic dintre toţi”, ne-a declarat Alin Pînzaru, directorul Grădinii Zoologice din Braşov.

Şerpii Mamba trăiesc numai în Africa. Ei duc o viaţă arboricolă sau trăiesc ascunşi în vizuini părăsite ori sub grămezi de pietre. Aceşti şerpi sunt activi ziua, şi vânează mamifere mici, păsări, broaşte arboricole şi şopârle. Şerpii mamba muşcă de obicei de mai multe ori prada. Veninul inoculat este puternic şi face parte din categoria neurotoxinelor. Un om muşcat de mamba, moare dacă nu i se administrează la timp antidotul. Muşcătura şarpelui este deosebit de periculoasă, dacă veninul este injectat direct într-un vas de sânge, caz în care moartea survine la câteva minute.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite