Airbus va patrona Centrul de Formare Aeronautic de la Liceul Hidremecanica
0
Colegiul Tehnic Transilvania (fostul Liceu Hidromecanica) va găzdui cea de a doua şcoală profesională care va funcţiona în cadrul unui parteneriat încheiat între Primăria Braşov, Inspectoratul Şcolar şi mai multe firme cu capital francez, printre care Airbus, dar şi unităţi de învăţământ din Franţa.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a precizat că parteneriatul a fost perfectat şi semnat la finele lunii trecute şi are ca scop deschiderea unui Centru de Formare Aeronautic în cadrul Colegiului Tehnic Transilvania.
„Scopul principal este acela de a pregăti forţă calificată de muncă în domeniul aeronautic. Este al doilea parteneriat pe care Primăria Braşov îl încheie pentru susţinerea învăţământului profesional la Braşov, după înfiinţarea Şcolii profesionale germane Kronstadt, care a fost un model iniţiat de Braşov şi care a fost preluat şi la nivel naţional, ca exemplu de bună practică”, a declarat primarul George Scripcaru.
Acesta spune că modelul şcolilor profesionale este cea mai bună soluţie pentru a atrage investitori, care sunt interesaţi să găsească forţă de muncă specializată, pe de o parte, iar pe de alta astfel se pot înfiinţa şi asigura locuri de muncă pentriu tineri.
Scripcaru a mai dezvăluit că în perioada următoare va fi pus la punct un proiect similiar în domeniul HoReCa, având în vedere că este criză de personal calificat în industria hotelieră şi pentru unităţile de alimentaţie publică, dar s-au purtat discuţii pentru înfiinţarea a încă două şcoli profesionale în sistem dual, din domenii unde există, de asemenea, cerere de forţă de muncă, a mai menţionat primarul Braşovului.