15 noiembrie 1987 - 15 noiembrie 2012: Vieţi distruse de revolta de la „Steagu Roşu“ din Braşov. 25 de ani fără dreptate
0Numele uzinei „Steagu Roşu" a fost legat de prima revoltă anticomunistă, în toamna anului 1987. Atunci, muncitorii au ieşit în stradă şi au protestat la Prefectură, sediul judeţean de partid de atunci.
Revolta din 15 noiembrie 1987 a braşovenilor a fost primul protest muncitoresc stradal din anii regimului comunist. Într-o retrospectivă a acelor evenimente,
ar fi două feluri de eroi. Întâi, muncitorii răzvrătiţi, condamnaţi şi
deportaţi în tăcere. Căderea regimului a însemnat pentru ei bucuria de a
reveni acasă şi reangajarea la „Uzinele Steagul Roşu" din Braşov. Fiind
atâtea condamnări şi suferinţe, istoricii şi jurnaliştii evită chiar
să-i numească pe acesti eroi.
În a doua categorie ar intra Silviu
Brucan şi alţi intelectuali cu contacte externe, care comentaseră
„gorbaciovist" evenimentul şi care cumulaseră puncte de disidenţi. Şi,
tot retrospectiv, ar fi o singură categorie de perdanţi: braşovenii
anchetaţi, condamnaţi şi deportaţi în 1987. În pofida schimbărilor şi a
campaniilor anticomuniste, niciun iniţiator sau părtaş al acţiunilor
represive din acea toamnă a secolului trecut n-a dat socoteală.
AU ARS PORTRETUL LUI CEAUŞESCU
15
noiembrie 1987 a fost o zi de duminică. Şi zi lucrătoare, ca aproape
toate duminicile din acea vreme, când Ceauşescu obliga cetăţenii „să
strângă cureaua" pentru plata datoriei externe. În plus, un „nou prilej
de sărbătoare", pentru că pe 15 noiembrie 1987 se votau deputaţii pentru
consiliile populare locale.
Braşovul întreg era "împodobit" cu
portretele lui Ceauşescu şi cu mulţimi de steaguri roşii. Lozinci
mobilizatoare pentru „a face totul" în scopul fericirii şi bunăstării
poporului obturau orice privire aruncată în spaţiul public. Cu cât
se-nmulţeau asemenea semne, românii simţeau mai intens angoasa unei
ocupaţii străine. Căci ce altceva te puteai numi? Erai prizonierul unui
regim care te obliga la cozi şi la cartele alimentare, la mobilizări pe
frontul producţiei de export şi la întreruperi de curent. Şi, mai ales,
la minciună.
Pe fondul acestor iritări şi frustrări colective,
anunţul de noi penalizări salariale pentru rebuturi la export şi pentru
neîndeplinirea planului a pus în mişcare sute de muncitori de la
„Steagul Roşu". Oamenii au ţâşnit pe porţile fabricii către Primăria
oraşului. Au dat foc steagurilor roşii ale partidului, dar au înălţat
tricolorul. Ca un bulgăre de zăpadă rostogolit îndelung, grupul a prins
consistenţă, atrăgând mulţimea. Se strigau lozinci nemaiauzite
împotriva conducătorilor. Şi toţi cântau „Deşteaptă-te române!".
Pe
contestatari i-a întărâtat şi mai tare întâmplarea de-a fi găsit, în
sediul Judeţenei de partid, alimente prohibite cetăţeanului de rând:
salam, fructe exotice, ciocolată. Răzvrătiţii au spart birouri şi
ferestre, i-au „bumbăcit" pe cei care li s-au pus în cale, au aruncat
în stradă dosare şi au incendiat portretul „conducătorului iubit".
Le-au făcut pe toate cu furie prea îndelung stăpânită.
PATRU SUTE DE ARESTĂRI
Pusă
în mişcare, maşinăria partidului luase însă grabnice „măsuri". S-au
operat repede patru sute de arestări. Braşovul a intrat în fierbere. Un
sfert din cei arestaţi au fost duşi şi anchetaţi la Bucureşti.
Declaraţiile lor au fost încropite cu bătăi şi cu presiuni psihice
extreme.
Pe 26 noiembrie 1987, lui Nicolae Ceauşescu i s-a raportat
cum a decurs plenara cu activul de partid de la „Întreprinderea de
Autocamioane Steagul Roşu Braşov", ţinută cu o zi în urmă.
„S-a
evidenţiat faptul, i s-a transmis, că toţi oamenii muncii sunt indignaţi
de faptele săvârşite de grupul de huligani şi au cerut ca aceştia să
primească pedepse exemplare şi să se aprobe judecarea lor în uzină în
faţa colectivului de oameni ai muncii pentru actele de vandalism care au
adus prin aceasta o pată uzinei şi daune partidului şi ţării".Toată
conducerea întreprinderii - 15 oameni - a fost destituită şi împrăştiată
prin ţară. Directorul tehnic, Ion Anghel, şi şeful biroului
plan-dezvoltare, Vasile Luca, au fost condamnaţi la închisoare cu
suspendarea condiţionată a pedepsei pentru „penalizări nejustificate" a
retribuţiei muncitorilor. Ca în 1977, când pe Ceauşescu îl încolţiseră
minerii din Valea Jiului, vinovaţi au fost găsiţi aceia care aplicau
„necorespunzător" legile sale.
I s-a mai raportat lui Ceauşescu că
muncitorii „care au provocat dezordini şi au încălcat legea„ vor fi
„mutaţi în alte locuri", iar „responsabilii direcţi vor fi daţi în
judecată".
În urma procesului, 61 de muncitori braşoveni au fost
condamnaţi la închisoare cu executarea pedepsei la locul de muncă sau cu
suspendarea condiţionată a pedepsei (între 6 luni şi 3 ani). Din cei 61
de oameni condamnaţi, 17 au fost trimişi la muncă în alte judeţe. Ei nu
aveau voie să părăsească noile localităţi de reşedinţă fără acordul
Miliţiei. Aceste cifre seci pecetluiesc însă şi drame ale părinţilor,
soţiilor, prietenilor şi rudelor celor ostracizaţi.
NU S-A FĂCUT NICIODATĂ DREPTATE
În
1987, „Uzinele Steagul Roşu" din Braşov aveau 22.000 de angajaţi. Mai
sunt acum, acolo, la ROMAN SA, vreo 500. În investigaţia coordonată de
Marius Oprea şi Stejărel Olaru („Ziua care nu se uită. 15 noiembrie
1987, Braşov", Polirom, Iaşi, 2002), fostul muncitor Florin Postolachi a
sintetizat astfel urmările: „După 1990, procurorul Robu a vrut să facă
curăţenie. Şi a venit la Braşov, ne-a adunat pe toţi la Primărie, la
masă şi ne-a zis: «Băieţi i-am găsit pe toţi cei care v-au anchetat în
noiembrie 1987. Sunt la Serviciul Român de Informaţii, la Armată şi la
Ministerul de Interne. Am înaintat câte un dosar domnului Ursu, domnului
Stănculescu şi domnului Măgureanu. Să-şi facă ordine în ministere şi eu
îmi voi face ordine în minister». După scurtă vreme, am aflat că
domnul Robu a murit. Cu moartea lui şi cu ce ne amintim fiecare s-a
încheiat tot ce se ştie despre torţionarii noştri".
ÎN CĂUTAREA DREPTĂŢII
Foştii
anchetaţi, condamnaţi şi deportaţi au fondat Asociaţia 15 Noiembrie
1987 Braşov. Cu intenţia precisă de a promova legea lustraţiei,
preşedintele acesteia, Florin Postolachi, a candidat în alegeri pentru
Parlamentul României în 2008. A fost ales, dar n-a reuşit să
îndeplinească dorinţa celor pe care-i reprezintă.
Organizatorii
evenimentului care evocă revolta din 1987 nu ştiu cum să numească mai
bine întrunirea din acest an: comemorare sau aniversare? Dar în
implacabilul curs al istoriei, ei sunt eroi de două ori. O dată pentru
curajul şi riscurile de-a înfrunta o putere ce se credea nepieritoare. A
doua oară, ca purtători ai unei memorii colective tot mai împovărată
de neîmplinirea speranţelor.
Ambasadorul Israelului: Este mâna Moscovei
Memoriile
ambasadorului Israelului din acea vreme la Bucureşti, dr. Yosef Govrin
(„Relaţiile israelo-române la sfârşitul epocii Ceauşescu", Editura
Efes, 2007), permit o mai bună reprezentare asupra posibilităţilor de
informare din epocă.
Prima ştire, scrie Govrin, a apărut într-un
ziar britanic, pe baza unei declaraţii făcute de Silviu Brucan unui
diplomat străin. A fost prima ieşire la rampă a lui Brucan ca
potrivnic al lui Ceauşescu. Cu puternic ecou în străinătate, căci, „în
numele majorităţii din partid", Brucan afirma că muncitorii refuză
statutul de sclavi. Şi disidentul Mihai Botez a transmis, prin
intermediul postului Radio Europa Liberă, un comunicat despre revolta
braşovenilor. Evenimentul nu ar fi trebuit să surprindă pe nimeni,
estima acesta, încrezător în potenţialul unor viitoare proteste.
FILMUL MISTERIOS
Sursele ambasadorului Govrin au fost profesorul Alexandru Vianu şi o persoană nenominalizată apropiată conducerii de partid. Iată
informarea profesorului Vianu, după relatarea diplomatului Yosef
Govrin: „Vianu s-a referit la revolta din Braşov descriind-o ca un
eveniment organizat în cursul căruia manifestanţii le-au strigat
poliţiştilor: «Mai bine murim de gloanţe, decât de frig şi foame». Au
existat manifestări de eroism din partea lor. La faţa locului era parcat
«din întâmplare» un autobuz cu turişti din Uniunea Sovietică şi unul
dintre ei a fotografiat manifestaţia. «Din întâmplare», filmul a ajuns
în Occident (el a fost proiectat la televiziunea italiană la 23
noiembrie 1987 şi a devenit un document istoric de prim ordin)".
Nici
vorbă de autobuz şi film sovietic, spune azi Florin Postolachi. Un
turist finlandez filmase câteva secunde de pe acoperişul hotelului unde
era cazat. Imaginile acelea au fost difuzate din Roma. Dar oricâte
demersuri au făcut braşovenii pentru a intra în posesia lor, până acum
n-au reuşit.
VIZITA LUI GORBACIOV
Dar oamenii văd adesea
nu ceea ce este, ci ceea ce-şi doresc ori au interesul să vadă. Aşa
înfăţişează revolta braşovenilor şi ambasadorul israelian Yosef Govrin
în memoriile sale. O acţiune bine organizată, a caracterizat-o acesta,
mirându-se, în rapoartele sale către Tel Aviv, că nu fusese anticipată
de autorităţi. Acţiunea ar fi fost încurajată de vizita la Bucureşti a
lui Mihail Gorbaciov, liderul URSS, în mai 1987, şi de discursul prin
care acesta recomandase îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă
ale muncitorilor.
„Principala caracteristică a acestei izbucniri a
fost pe de o parte dispariţia fricii faţă de o intervenţie sovietică
pentru reprimarea ei, iar pe de altă parte faţă de o acţiune drastică a
autorităţilor împotriva răsculaţilor", a concluzionat diplomatul.
Evident, tot pe motiv de protecţie sovietică.
Ceauşescu a pus revolta pe seama beţiei
Stenogramele
şedinţelor organizate de conducerea partidului, la sfârşitul anului
1987, nu dovedesc suspiciune sau teamă de acţiuni organizate, ci
inimaginabilă inconştienţă şi nepăsare a puterii faţă de cetăţeni.
Din
declaraţiile consemnate se pare că pe Ceauşescu îl supărase mai tare
întârzierea cu care fusese informat decât evenimentul în sine. Vina
acţiunii acestor „huligani" o poartă, în opinia sa, organizaţia de
partid. „Ce fel de spirit de partid, ce fel de comunişti sunt acolo?",
îi ceartă el pe demnitarii centrali şi judeţeni adunaţi într-o şedinţă,
pe 20 noiembrie 1987.
Numai că, stresaţi după acea întrunire, odată
ajunşi acasă, baronii din Dolj au pus-o de-o vânătoare. Fără
înştiinţarea şi aprobarea conducerii superioare, aşa cum se făcea.
Dintr-un stupid accident, a fost rănit mortal secretarul cu
organizatoricul, iar Ceauşescu a dat mai mare amploare acestei
„indiscipline" a activiştilor de partid decât grevei de la Braşov.
Într-un
final, Ceauşescu a pus totul pe seama beţiei, interzicând introducerea
alcoolului în sediile întreprinderilor şi ale instituţiilor din
România. „Şi cine vine beat, dat afară din întreprindere, că acesta
strică producţia, introduce dezordinea!", le poruncea el subordonaţilor
săi, pe 11 decembrie 1987. „Multe s-au întâmplat datorită influenţei
băuturilor, mulţi au venit beţi şi au introdus şi băuturi în
întreprindere". O versiune mai mult decât convenabilă celui care s-a crezut, până la moarte, „cel mai iubit fiu al poporului".
„Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!"
Trei
studenţi braşoveni şi-au exprimat public solidaritatea cu muncitorii
arestaţi. Peste exact o săptămână, în seara de 22 noiembrie, studentul
Cătălin Bia s-a aşezat în calea colegilor care mergeau spre cantină.
Purta o pancartă pe care scria „Muncitorii arestaţi nu trebuie să
moară!". I s-au alăturat, imediat şi în tăcere, doi prieteni - Lucian
Silaghi şi Horia Şerban.
După doar douăzeci de minute de
„aşteptare", cei trei studenţi la Silvicultură au fost luaţi de duba
miliţiei. Fuseseră însă suficient văzuţi cât să afle oraşul şi ţara.
Anchetaţi şi „exmatriculaţi pe perioadă nedeterminată", cei trei au fost
trimişi, sub escorta miliţienilor, la casele părinteşti. Nu şi-au mai
revăzut colegii, deoarece, aşa cum va mărturisi mai târziu Lucian
Silaghi, autorităţile se temeau de extinderea conflictului muncitoresc
în mediul universitar.
Alţi trei studenţi de la Facultatea de
Mecanică au fost pedepsiţi pentru redactarea unui „înscris cu conţinut
necorespunzător". Mihai Torjo, Marin Brâncoveanu şi Marian Lupoi au fost
exmatriculaţi şi angajaţi forţat ca muncitori în localităţile de
baştină.
Revolta din 1987 a distrus vieţile multor muncitori din uzina „Steagu Roşu". Este şi cazul lui Nicolae Rus care, dacă ar fi trăit, ar fi împlinit pe 6 decembrie 55 de ani. Bărbatul s-a angajat la „Steagu Roşu" de pe băncile şcolii. În 1987, a ieşit în stradă pentru a lupta împotriva comunismului. A fost, însă, ridicat de Securitate şi bătut zile în şir.„Vreo trei zile nu am ştiut nimic de el. Când a venit acasă, avea efectiv o bucată de buză în buzunar. Nu ne-a povestit niciodată prin ce a trecut", şi-a amintit sora bărbatului.
Chiar dacă rănile fizice s-au vindecat, Nicolae Rus nu şi-a mai putut reveni psihic. Nu s-a căsătorit niciodată şi şi-a găsit refugiul în alcool.„Până la problemele din 1987 nu a băut nici măcar o bere. De atunci însă, totul s-a năruit pentru el", a mai spus sora bărbatului. Nicolae fost concediat de la fabrică în 1994, iar acum nouă ani s-a stins din viaţă, la 45 de ani.
Trei săptămâni de tortură
Nici supravieţuitorii nu au putut uita coşmarul prin care au trecut şi se feresc să iasă în faţă şi să facă declaraţii. Zeci de oameni au fost ridicaţi de Securitate, bătuţi şi torturaţi săptămâni la rând. Este şi cazul lui Ioan C., un braşovean de 73 de ani, ieşit acum la pensie.
„Problemele din ţară ne-au făcut să ieşim în stradă în 1987. Nu vreau să îmi mai amintesc teroarea de atunci. Am fost bătut cu săculeţi de nisip şi cu cartea de telefoane. M-au ţinut două zile fără mâncare şi fără apă. Aceste lucruri sunt reale, deşi mulţi spun că sunt doar poveşti. Am ajuns acasă mai mult mort decât viu, după trei săptămâni. Abia după zece ani i-am povestit soţiei prin ce am trecut. Copiilor mei nu le-am spus niciodată", a explicat bărbatul.
Cros în amintirea revoltei
În fiecare an, în jurul datei de 15 noiembrie, în Braşov are loc un cros special, prin care se reface traseul parcurs de muncitori în revolta din 1987. De data aceasta, va avea loc sâmbătă. Startul concursului se va da de la Roman SA, apoi se va merge pe Calea Bucureşti-Spitalul Judeţean-Hidromecanica-Cinema Patria-Bulevardul 15 Noiembrie-Prefectură. „Avem un sprijin consistent şi din partea Guvernului României, o parte dintre cheltuieli vor fi suportate de acesta. La cros vor fi peste 1.000 de participanţi. Să sperăm că vor fi mai mulţi decât anul trecut, când au fost în jur de 1.400", a declarat Florin Postolachi, preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie. Valoarea totală a premiilor este de 40.000 de lei. Vor fi premiaţi cel mai tânăr şi cel mai vârstnic participant, dar şi primii 10 alergători ajunşi la sosire.