Prietenii cărţii din Brăila. Sute de volume au fost donate prin intermediul Bibliotecii Judeţene „Panait Istrati”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cărţile se pot lua de la un stand special amenajat  FOTO Florentin Coman
Cărţile se pot lua de la un stand special amenajat  FOTO Florentin Coman

Un experiment social foarte reuşit se derulează de ceva timp la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” din Brăila. A fost denumit "Primeşti o carte, dăruieşti un zâmbet, dăruieşti o carte, primeşti un zâmbet" şi implică donarea de cărţi.

Astfel, într-un stand amenajat în holul bibliotecii se află mai multe volume ce pot fi răsfoite de oricine. Dacă unui cititor i se pare interesantă o anumită carte o poate lua acasă doar să o citească sau o poate lua definitiv, nefiind obligat să o returneze. Astfel, oricare cititor al bibliotecii poate dona cărţi sau poate lua cărţi gratis acasă. Peste 500 de volume au fost donate până în prezent. Angajaţii bibliotecii spun că foarte mulţi cititori s-au arătat interesaţi de program. Surpriza plăcută este că în special tinerii sunt cei care iau cărţi acasă. Cei mai mulţi le aduc înapoi, însă vin şi cu alte cărţi pentru a le dona.

Iniţiativa are mare succes, dar ea a plecat de la un alt experiment al instituţiei. "Acum ceva timp am derulat proiectul «Brăila citeşte!». Atunci am donat cărţi brăilenilor care se plimbau în Parcul Monument şi în Grădina Mare. A fost prima acţiune de acest gen pe care am realizat-o tot cu cărţi donate de cititori. Voiam să vedem ce impact are asupra comunităţii o asemenea iniţiativă. Spre bucuria noastră, aproape 95% dintre cărţi s-au întors, aşa că am pornit această idee cu standul din bibliotecă de unde se pot lua gratis cărţi", a explicat directorul bibliotecii, Dragoş Neagu.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite