Moment de bilanţ pentru firmele brăilene. Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură a premiat în cadrul "Topul firmelor brăilene - 2015", agenţii economici cu cele mai bune rezultate în anul 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Alina Tatu
FOTO: Alina Tatu

Ajunsă la cea de a XXII-a ediţie, manifestarea a reunit câteva sute de oameni de afaceri, cărora li s-au adăugat reprezentanţi ai autoritaţilor locale şi parlamentari. Au fost luate în calcul pentru Topul 2015 firmele care au înregistrat profit din exploatare şi au avut o cifră de afaceri de minim 100.000 lei, în cazul microîntreprinderilor, şi minim 250.000 lei în cazul celorlalţi agenţi economici.

Fostul Club Progresul din Brăila a devenit neîncăpător pentru evenimentul organizat de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Brăila, “Topul firmelor brăilene”. Devenit tradiţie, evenimentul a adunat zeci de oameni de afaceri care au înregistrat profit. Aproape 60 de firme brăilene au reuşit performanţa de a urca pe primele 10 locuri în Topul Naţional al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Anul acesta, dintre cele 36.942 societăţi comerciale înregistrate în judeţul Brăila, 7.519 au depus bilanţ aferent anului trecut, iar numărul firmelor care au îndeplinit în totalitate indicatorii luaţi în calcul la realizarea clasamentului judeţean al CCIA Brăila este de 1.885. Dintre acestea, pe primele 10 poziţii ale Topului, structurat pe domenii şi subdomenii de activitate, precum şi pe categorii de mărime a întreprinderilor, s-au clasat 979 firme, dintre care, aşa cum am spus, 58 s-au poziţionat pe locuri fruntaşe şi în Topul Naţional. Au fost eligibile întreprinderile care au înregistrat profit din exploatare şi au avut o cifră de afaceri de minim 100.000 lei în cazul microîntreprinderilor şi minim 250.000 lei în cazul celorlalte entităţi. Metodologia de întocmire a Top-ului a îmbinat mai multe criterii precum cifra de afaceri netă profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane, eficienţa utilizării capitalului angajat.

Domeniile principale de activitate au fost : Cercetare-Dezvoltare şi Higt-Tech , Industrie , Agricultură, silvicultură şi pescuit, Construcţii, Servicii şi Comerţ şi Turism. Totodată s-au acordat Distincţii şi Trofee de excelentă . "Trofeul de Excelenţă" a fost atribuit unui număr de 134 de firme, care s-au clasat pe podium în perioada 2010 – 2014 iar  "Distincţia de Excelenţă" a revenit unui număr de 215 companii care au fost pe primele 3 locuri în anii 2012, 2013 şi 2014.

Pentru prima dată la o astfel de manifestare, unul dintre cei care au primit distincţii pentru activitatea depusă în domeniul privat, şi consilier judeţean PNL, Ovidiu Nichita, a solicitat să aibă o intervenţie pentru a face o propunere.

”Vreau doar să propun, ca pe viitor, ţinând cont că sunt foarte multe firme care vin cu o contribuţie la bugetul local şi de stat, să creaţi o nouă secţiune , a firmelor care nu au avut contract niciodată cu statul, şi veţi vedea că foarte mulţi care muncesc ani şi ani la rând, care nu se regăsesc între noi, vor fi in viitor aici!”.

Răspunsul  nu s-a lăsat aşteptat, iar preşedintele Camerei de Comerţ Brăila, Ştefan Fusea a spus:

”Vă multumesc mult pentru sugestie, vom ţine cont de ea, dar mă simt obligat să fac o completare, nu este nici o ruşine să lucrezi cu statul, statul este ceva amorf, ceva care pluteşte în aer şi statul este susţinut de oamenii de afaceri, este sustinut de noi, nu este nicio ruşine să lucrezi cu statul , totul e să lucrezi corect”.

Seara a fost animată cu succes de Dan Helciug şi trupa Spitalul de Urgenţă, oameni de afaceri, şi nu numai, reuşind să se distreze frumos. 

Citiţi şi 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite