Inconştienţă pe şosele: şoferi care circulă cu permisul anulat sau suspendat şi cu vehicule neînmatriculate
0
Doi brăileni, cu vârsta de 33 şi 40 de ani, sunt cercetaţi penal, după ce au fost depistaţi de poliţiştii rutieri în trafic, deşi nu aveau dreptul legal de a conduce vehicule.
Pe 24 aprilie, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe un gălăţean, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanţilor, având permisul de conducere anulat.
”În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost anulat”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.
În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au depistat în trafic pe un bărbat, în vârstă de 40 ani, din Brăila, în timp ce conducea o motocicletă pe raza municipiului, aceasta fiind neînmatriculată, iar brăileanul având dreptul de a conduce suspendat.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat.