Grevă spontană la fabrica de confecţii „Blazer” din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angajaţii au refuzat să intre la program   FOTO Florentin Coman
Angajaţii au refuzat să intre la program   FOTO Florentin Coman

Un conflict de muncă spontan a izbucnit, joi dimineaţă, în incinta fabricii de confecţii „Blazer” Brăila. Cei circa 600 de angajaţi au refuzat să înceapă lucrul, supăraţi că nu şi-au mai primit salarii le două luni.

„După ce că avem salarii mici, nici pe alea nu ni le dau la timp. Nu am luat banii nici pe luna martie, iar acum suntem în mai. Cum să trăim, cum să ne descurcăm în situaţia asta?!”, spunea una dintre muncitoarele care protestau în curtea unităţii.

Angajatele mai spuneau că se simt umilite de şefi, care le tratează cu dispreţ spunându-le să plece dacă nu le convin condiţiile de muncă.Potrivit acestora, conducerea fabricii motivează neplata salariilor prin faptul că nu sunt bani. "Tot timpul zic că nu sunt bani, nu sunt bani. Dar din fabrică pleacă în fiecare săptămână câte cinci tiruri încărcate. Unde sunt banii de pe marfa aceasta?”, se întreabă greviştii.

Conducerea unităţii a refuzat să comenteze situaţia. Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a luat notă de conflictul spontan de la "Blazer". "Tot personalul fabricii respective a oprit activitatea. Doi inspectori de muncă verifică în prezent aspectele sesizate de angajaţi. Principala nemulţumire a acestora este legată de întârzierile salariale", a declarat Dumitru Văduva, directorul ITM Brăila.

După câteva ore de protest, doar o mică parte din salariaţii "Blazer" au reluat munca, majoritatea muncitorilor preferând să continuie acţiunea grevistă până când îşi primesc salariile restante.

  Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite