GALERIE FOTO: Povestea unei comune care trăieşte şi respiră prin tradiţii (REPORTAJ)
0Comuna Gropeni este singura localitate din Brăila care mai păstrează, de sărbători, obiceiuri aparte. De Bobotează, cei peste 4000 de locuitori s-au adunat cu mic cu mare pe malul Dunării. Gospodarii satului şi-au adus caii să fie botezaţi, iar locuitorii cei mai tineri, flăcăii de altădată, au adus maşinile. Aici, tradiţia şi modernismul se împletesc armonios.
Harnici şi cu frică de Dumnezeu, oamenii din partea locului au reuşit să păstreze, peste ani, obiceiul de a-şi cinsti şi vecinii şi familia, dar şi animalele din bătătură.
"Păi cu animalele ne asigurăm hrana de zi cu zi. Eu am doi cai pe care-i îngrijesc ca pe ochii din cap", spune Gheorghe Pop.
Tânărul şi-a adus caii pe terenul viran de lângă trecerea bac şi e tare mândru de ei. I-a gătit, i-a spălat şi i-a hrănit bine, aşa cum a învăţat de la bunicii săi.

Premiul cel mare pentru cei peste o sută de căruţaşi a fost botezul cu agheazmă administrat de preotul satului, după sfinţirea apelor.

Femeile şi bătrânii au fost primii care, încă de la opt dimineaţa au participat la slujba de Bobotează.

Iar spectacolul l-au oferit cei mai tineri dintre localnici, care au sărit în apa rece a Dunării pentru a prinde Odorul Bisericesc aruncat de către preot.

Un tânăr de 22 de ani a avut noroc în acest an. El ne-a mărturisit că va dona crucea bisericii: "Aşa-i tradiţia!Crucea trebuie înapoiată bisericii". O cruce veche, ce a cunoscut, până acum, zeci de aruncări în apa rece a fluviului.

La Gropeni, prezenţa preotului în comunitate este un dar aparte pentru enoriaşi. Cu mâinile muncite împreunate, bătrânii satului ascultă predica şi Sfânta Evanghelie.

Nici tinerii şi nici oficialii comunităţii nu fac notă discordantă. Ieri, şi maşina Poliţiei a primit Botezul Domnului.

Iar caii, rânduiţi frumos lângă fluviu, au fost şi ei sfinţiţi.

Unii, mai nărăvaşi, au fost priponiţi de copaci, doar, doar or sta să-i vadă tot satul cât sunt de frumoşi.


Agheazma a ajuns pentru toţi, iar aceia ce n-au luat din budane au luat direct din Dunăre.

Căci în Dunăre a fost aruncată Crucea Bobotezei, de au avut vreme de două minute de înotat flăcăii după ea.
Din Dunăre se adapă şi caii, cu care îşi muncesc pământurile.

Sunt mândri tare gropenenii şi spun că nu-i întrece nimeni, nici la distracţie, nici la hărnicie.
