FOTO „Cutii ale bucuriei” pentru copiii sărmani din Oprişeneşti. Gestul special al unui preot cu suflet uriaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darurile preotului Vasiliu de la Oprişeneşti FOTO Costiuc Petrică
Darurile preotului Vasiliu de la Oprişeneşti FOTO Costiuc Petrică

De aproape patru ani, de când a fost hirotonit, preotul Silviu Vasiliu, paroh la biserica „Sfântul Proroc Ilie” din satul Oprişeneşti, judeţul Brăila, a devenit un fel de Moş Crăciun al copiilor necăjiţi din localitate.

Localitatea brăileană Oprişeneşti nu este nici pe departe una dintre aşezările prospere ale judeţului deşi, teoretic aparţine de un orăşel: Ianca. Aflată deasupra unui câmp petrolier care oferă bogăţie altora, localitatea nu are decât câţiva salariaţi, în vreme ce marea  majoritatea a celor 800 de locuitori sunt nevoiţi să-şi câştige existenţa cu palmele, din munca ogoarelor.

Viaţa e grea la Oprişeneşti, cu ierni aspre, de câmpie şi veri încinse, aproape insuportabile, cu condiţii tipic rurale. Lemnele se găsesc greu, apa potabilă este şi ea puţină, banii se câştigă cu dificultate. De aceea, nu-i nici o mirare că la Oprişeneşti întâlnim una dintre cele mai sărace comunităţi din judeţul Brăila.

Şi totuşi, viaţa i-a dăruit pe oamenii din Oprişeneşti cu norocul de a-l avea printre ei, de aproape patru ani, pe preotul Silviu Vasiliu, care a devenit în scurt timp un fel de „motor” al milosteniei.

„Bunul Dumnezeu a rânduit ca în iarna anului 2014 să fiu hirotonit întru preot, pe seama parohiei cu hramul Sfântul Proroc Ilie din satul Oprişeneşti, judeţul Brăila. Tânăr absolvent de Teologie Pastorală la Facultatea “Justinian Patriarhul” din Bucureşti, nu cunoşteam realitatea din teren şi am fost uimit de faptul că în biserică intrau doar credincioşi vârstnici şi tot mai puţini copii. Acela a fost momentul în care L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să găsesc calea de a le arăta oamenilor taina şi frumuseţea vieţii în Hristos”, spune preotul Silviu Vasiliu.

Darurile preotului Vasiliu de la Oprişeneşti FOTO Costiuc Petrică

Una dintre primele gesturi ale tânărului preot a fost acela de a aduce alinare celor apăsaţi cel mai rău de sărăcie. Aşa a ajuns să devină un fel de Moş Crăciun al copiilor săraci.

„Cautând să îi apropii spre biserică pe puţinii copii ai parohiei, am distribuit pe reţelele de socializare un mesaj prin care făceam apel la prieteni, cunoscuţi, rude şi foşti colegi să mă ajute să fac sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos mai frumoasă pentru cateva persoane. Nădajduind că Bunul Dumnezeu va lucra prin oameni, nu rămăsese decât să aştept să văd dacă rugile îmi vor fi ascultate”, povesteşte preotul.

Darurile preotului Vasiliu de la Oprişeneşti FOTO Costiuc Petrică

„Mare mi-a fost bucuria când mai mulţi creştini din diferite medii (angajaţi ai mai multor corporaţii din Bucureşti, membrii ai unor ONG-uri, asistenţi sociali, învăţători şi preoţi) au răspuns prompt mesajului, contactându-mă pentru a găsi căile de a pune la dispoziţie mai multe daruri pregătite pentru copiii parohiei”, adaugă părintele Vasiliu.

Prima colecta, făcută cu multe emoţii, a bucurat 30 de copii aflaţi în diferite situaţii mai grele (parinţi plecaţi în străinătate, familii fără venituri sau cu mulţi copii).  Pungile au conţinut dulciuri, jucării, haine, carţi sau rechizite, primite cu mare bucurie de catre cei mici.

Darurile preotului Vasiliu de la Oprişeneşti FOTO Costiuc Petrică

„Aceste daruri au schimbat atitudinea familiilor şi din acel moment copii au văzut în mine nu numai un preot de ţară, ci un prieten şi un apropiat de-al lor, începând să îmi fie alături”, spune, cu emoţie, preotul.

An de an, părintele s-a străduit să le daruiască micuţilor, pe lângă pachetele de dulciuri pregatite pentru finalul Sfintei Liturghii din ziua Naşterii Domnului, măcar una sau doua jucării. Dar mare a fost bucuria când oamenii au contribuit cu mult mai mult de atât.

„Anul acesta Dumnezeu a trimis ajutorul părintelui George Vâlcu de la parohia Antwerpen din Belgia, care prin intermediul enoriaşilor săi a trimis mai multe cutii ale bucuriei pentru copii din Oprişeneşti. Iată, că încheiem cea de-a treia ediţie a Colectei de Crăciun sperând ca la anul să reuşim să aducem bucuria şi bunătatea Pruncului născut în peştera din Betleem, în casele copiilor parohiei şi nu numai”, a mai spus preotul Silviu Vasiliu.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite