Câteva mii de brăileni nu s-au prezentat încă să îşi ridice ajutoarele alimentare primite de la Uniunea Europeană
0Peste 9.000 de persoane din cele peste 12.000 care se încadrează în categoria beneficiarilor şi-au luat deja ajutoarele alimentare venite de la Uniunea Europeană. Mai sunt, însă, 3000 de persoane care încă nu şi-au ridicat aceste ajutoare.
Primarul Aurel Simionescu a declarat că, începând de săptămâna viitoare, se va încerca distribuirea la domiciliu a pachetelor către brăilenii care nu se pot deplasa să le ridice personal. "Am ajuns la 9.024 de persoane din cele 12.338. Nu este rău! De săptămâna viitoare o să discutăm, aşa cum v-am spus cu cei care nu se pot deplasa, care în general sunt bătrâni.
I-am cerut doamnei Nicoleta Oancea (directorul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Brăila) să facă o listă. Are CNP-urile şi în funcţie de cifra respectivă putem să ne dăm seama câţi ani au persoanele în cauză. De asemenea, luăm în calcul şi persoanele cu handicap, care sunt nedeplasabile şi o să mergem să ducem produsele şi către acestea. Pachetele au fost aduse, nu se pune problema că nu există, că nu au mai rămas etc", a declarat Simionescu.
Primarul a precizat că, fa]ă de anul trecut, numărul celor care au venit să îşi ridice ajutorale de la UE a crescut considerabil. "Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când numărul cetăţenilor a fost aproximativ identic - adică anul trecut am avut 12.096, iar acum avem 12.338 -, situaţia este ceva mai bună. Până acum au venit 9.024 de persoane faţă de 7.649 câte erau anul trecut. Deci comunicarea - inclusiv pe formula mult discutată a acelor cupoane care au fost transmise -, a fost una ceva mai bună", a mai completat sursa citată.
Întrebat dacă au fost înregistrate cazuri în care beneficiarii de ajutoare au fost surprinşi în timp ce îşi vindeau produsele, Simionescu a precizat că încă nu a fost informat despre vreun caz concret, dar că nu exclude să existe şi astfel de situaţii.
Cititi si