Brăila. Rezultate Bacalaureat 2018 pe edu.ro. O singură medie de 10,00 la Brăila. 71% dintre candidaţi au avut medii peste 6,00 fiind declaraţi admişi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Rezultate Bacalaureat 2018 Brăila pe edu.ro. Liceenii află astăzi rezultatele de la Bacalaureat 2018, sesiunea iunie-iulie. Notele au fost publicate pe edu.ro.

Au fost afişate rezultatele absolvenţilor din judeţul Brăila la Bacalaureat 2018, sesiunea iunie-iulie. Potrivit edu.ro,un singur elev brăilean a obţinut media 10,00 la Bacalaureat înainte de constestaţii. Este vorba despre Maria Nelia Munteanu de la Colegiul Naţional „Gheorghe Murgoci”.

Dintre cei 1.748 de absolvenţi de liceu din Brăila care au susţinut examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2018, doar 1.241 au avut media peste 6,00 fiind declaraţi admişi. Rata de promovare este, deci, de 71%.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Miercuri, 4 iulie 2018, absolvenţii de liceu din judeţ care au susţinut Bacalaureatul, sesiunea iunie-iulie, vor afla rezultatele. Acestea vor fi afişate la centrele de examinare, dar şi pe portalul special dedicat: http://bacalaureat.edu.ro/.

Peste 2.000 de absolvenţi de liceu din judeţul Brăila s-au înscris la Bacalaureat 2018. Dintre aceştia, 1.782 au terminat liceul anul acesta, în vreme ce restul sunt absolvenţi din anii precedenţi. 

Potrivit informaţiilor făcute publice de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, cursurile clasei a XII-a au fost frecventate, în anul şcolar 2017-2018, de circa 2.400 de elevi, însă peste 500 dintre ei au ales să nu se mai înscrie la examenul de Bacalaureat.

În anul 2017, procentul de promovare pentru judeţul Brăila, la sesiunea de Bacalaureat iulie, a fost de 81,15 la sută (a cincea pe ţară), iar în două dintre liceele brăilene s-a înregistrat o promovare de 100%.

Calendar Bacalaureat 2018, prima sesiune

Luni, 25 iunie – Proba scrisă la Limba si literatura română - Ea)

Marţi, 26 iunie - Proba la Limba si literatura maternă - Eb)

Miercuri, 27 iunie – Proba obligatorie a profilului - Ec)

Vineri, 29 iunie - Probă scrisă - la alegere a profilului şi specializării - Ed)

Miercuri, 4 iulie – Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00)

Miercuri, 4 iulie – Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00)

5-8 iulie – Soluţionarea contestaţiilor

Luni, 9 iulie - Afişarea rezultatelor finale

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite