Atenţie la hoţii de buzunare! Pe cine iau în colimator infractorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au prins doi hoţi de buzunare într-o singură zi. Infractorii se orientează cu predilecţie către persoanele neatente sau neglijente cu propriile bunuri.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Brăila l-au identificat, pe 19 septembrie, pe un brăilean, în vârstă de 47 de ani, bănuit că, la data de 14 iunie 2017,  profitând de neatenţia unui tânăr de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, i-ar fi sustras acestuia suma de 500 de lei din portofelul care îi căzuse din buzunar în timp ce se afla pe terasa unei pizzerii din Brăila. 

”Prejudiciul a fost recuperat de poliţişti şi înapoiat persoanei păgubite, iar în cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila. 

Tot ieri, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au identificat şi o femeie, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, bănuită că, la data de 16 iunie 2017, i-ar fi sustras telefonul mobil unui brăilean, în timp ce se afla într-un parc din municipiu.

”Telefonul mobil în cauză a fost ridicat de poliţişti de la aceasta şi predat proprietarului, iar pe numele femeii a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.   

           

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite