DOCUMENTAR Ce moşteniri inestimabile a lăsat Grigore Antipa românilor. Orfanul care a ajuns savant de renume mondial şi a revoluţionat ştiinţa
0
Grigore Antipa este unul dintre cei mai cunoscuţi savanţi ai României. Destinul a făcut ca un copil orfan din Botoşani să realizeze lucruri de o măreţie inegalabilă în acele vremuri, pe care le-a lăsat moştenire generaţiilor viitoare.
În urmă cu 150 de ani, în vechiul târg al Botoşaniului, pe strada Sofian, o mahala cosmopolită, vedea lumina zilei micul Grigore, fiul avocatului Vasile Antipa. După numai 7 ani, puştiul bondoc şi mărunţel avea să rămână al nimănui.
Puţinii locuitori ai mahalelei natale ar fi crezut că micul Grigore va ajunge unul dintre cei mai străluciţi oameni de ştiinţă pe care i-a dat vreodată România. Un adevărat deschizător de drumuri, un patriot, un bun economist şi mai ales cel care a reuşit să aducă magia naturii în mijlocul celor mai aglomerate oraşe.
Grigore Antipa, copilul vitregit de soartă din mahalaua armenilor, evreilor şi românilor de la Botoşani, a fost naturalist, biolog, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog, bioeconomist, profesor universitar de talie mondială. Iar pentru ştiinţa românească a fost un adevărat pionier. „Grigore Antipa este considerat unul dintre fondatorii a diferite ramuri ştiinţifice în România. Este considerat a fi primul ecolog, primul bioeconomist şi probabil este cel mai cunoscut ca fondator al Muzeului de Ştiinţe Naturale de la Bucureşti, căruia i-a dat şi numele.
Totodată, el este şi fondatorul unui institut de cercetări marine la Constanţa“, precizează Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa“ din Bucureşti. Mai mult decât atât, obişnuit cu greutăţile vieţii, Antipa a exercitat o fascinaţie aparte pentru toţi cei care l-au cunoscut, atât ca om de ştiinţă, dar mai târziu şi ca un bătrânel sfătos şi cuminte.
A fost prieten cu trei monarhi, zeci de oameni de ştiinţă de talie mondială, dar şi numeroşi oameni de cultură români. „De unde izvorăşte vraja în cazul lui Antipa? Căci constituie un caz această simpatie atât de generalizată ce o insuflă el unei lumi întregi. Să fie ea motivată de cultura lui vastă, de voiciunea minţii lui ascuţite, de cele ce a făptuit şi făptuieşte, de bonomia şi voioşia de el nedespărţite, de distinsa-i amabilitate, de manierele sale alese, de conversaţia-i întotdeauna atrăgătoare, de... dar câte însuşiri nu mi-ar fi lesne să înşir aici? Întâlnim în societate sute şi sute de înzestraţi, fără ca totuşi să fie aşa de iubiţi. Atunci? Desluşirea enigmei? O găsesc într-o extrem de rară dispoziţie sufletească proprie lui. Acest septuagenar erudit şi preocupat de rezolvarea până şi a celor mai adânci probleme ale firii şi-a păstrat până astăzi o inimă de copil. Iată tot secretul! Normal e să-ţi fie dragi copiii, normal e să-ţi fie drag Antipa. Să fie mulţi cu aşa inimă şi omenirea ar fi mai bună. Zadarnică dorinţă. Deşartă speranţă. Antipa rămâne o rară avis“, scria Constantin Meissner, membru al Academiei Române, în 1938.
O mică familie boierească
Pe 7 decembrie 1867 se năştea la Botoşani Grigore Antipa, în odaia din dreapta a unei case frumoase a tatălui său, de pe strada Sofian, aşa cum se numea la acea vreme. Locuinţa era poziţionată pitoresc, chiar lângă marea grădină publică Vârnav, astăzi frumosul Parc „Mihai Eminescu“ din Botoşani, un loc încărcat inclusiv cu memoria marelui poet care i-a dat numele. Strada Sofian făcea parte dintr-o mahala cosmopolită, locuită şi de meseriaşi, neguţători, dar şi de boieri de modă veche, armeni, evrei, români. Părinţii micului Grigore erau Vasile Antipa, un avocat de 41 de ani, şi Zoiţa Nicolau, o femeie de 30 de ani, dintr-o familie cu ceva pretenţii boiereşti şi cu origini aromâne.
Despre familia lui Grigore Antipa, nu se cunosc prea multe lucruri. Se ştie doar că Vasile Antipa, tatăl biologului, era un avocat destul de priceput, având în vedere că la 9 martie 1849, aşa cum reiese dintr-un act de arhivă, este numit sluger, pentru „slujbele ce a săvârşit“. Sau, cu alte cuvinte, primeşte un mic rang boieresc. La acea vreme, Vasile Antipa avea doar 23 de ani. Ambii părinţi ai biologului Antipa se aflau la a doua căsătorie atunci când acesta s-a născut în casa de pe strada Sofian. Vasile Antipa a fost căsătorit anterior cu Profira Mârzescu, de care a divorţat la 38 de ani, iar Zoiţa Nicolau a fost măritată cu Iorgu Nicolau, de care a divorţat după numai doi ani de căsnicie. Atunci când s-au întâlnit, Vasile Antipa avea 41 de ani, iar Zoiţa, 30 de ani. Grigore a fost singurul lor fiu natural.
Orfanii din grija lui Moş Panaite
Grigore Antipa a fost forţat să se maturizeze rapid. La numai 2 ani, rămâne orfan de tată. Vasile Antipa moare brusc la 43 de ani. După pierderea tatălui, Grigore şi fratele său Nicolae Leon rămân orfani şi de mamă. Zoiţa Nicolau se stinge la 5 ani de la moartea soţului, lăsând doi copii mici în grija rudelor. „În 1869, Vasile s-a prăpădit pe neaşteptate. Rămânând văduvă cu doi copii, Zoiţa nu mai putea apela încă o dată la protectoarea sa din Băiceni, fiind moartă de un an. S-a descurcat şi ea cu greu în casele de danie din Botoşani. Numai că nenorocul o păştea neîncetat pe femeia aceasta mult încercată. Patru ani mai târziu a dat peste ea febra tifoidă şi a închis ochii când abia împlinise 35 de ani“, scria Ştefan Negrea în lucrarea „Pe urmele lui Grigore Antipa“.
Grigore Antipa elev FOTO DREAPTA ”Pe urmele lui Grigore Antipa”, Ştefan Negrea
Copiii au rămas în grija lui Moş Panaite, adică Panaite Şendrea, unchiul după mamă al celor doi băieţi. El, de altfel, se va ocupa şi de educaţia lor, fiind o adevărată stea norocoasă pentru cei doi orfani. Prima dată, Nicolae Leon, care avea 12 ani, şi apoi, de la 8 ani, şi Grigore Antipa au fost trimişi să înveţe la pensionul „Mărgineanu“ din Botoşani. Acesta era numit „institut de educaţie“ şi avea patru clase primare şi patru clase gimnaziale. Era considerată o instituţie de învăţământ de elită în această zonă, mai ales că elevii învăţau germana şi franceza. „Viaţa copiilor încadrată în disciplina pensionului era destul de monotonă. Se jucau în curtea din faţă, unde se aflau şi paralele, şi un trapez pentru exerciţii de gimnastică. De două ori pe săptămână, în grădina Primăriei, peste drum de şcoală, se cânta muzică militară, care era ascultată cu nesaţ de micii captivi din pension“, se arată în volumul „Grigore Antipa“, scrisă de Gheorghe Bârcă şi de Mihai Băcescu.
Lipsa mamei a fost suplinită parţial, pentru micul Antipa, de „cocoana“ Mărgineanu, soţia directorului pensionului, „o femeie de inimă şi neobosită gospodină“, dar şi de „cucoana Zoiţa Sacară“, o veche prietenă a mamei lui Grigore Antipa şi care le făcea bunătăţuri şi îi alinta. Totodată, tinerii gimnazişti mergeau să vadă spectacole de teatru la Petrache Cristea sau în alte locaţii, unde soseau trupe renumite. Grigore Antipa, era un puşti bondoc, dar cu o bunătate aparte şi o inteligenţă sclipitoare.
Coleg cu Emil Racoviţă
Din anul 1878, adică de la vârsta de 12 ani, micul Grigore Antipa este trimis pe urmele fratelui său, de unchiul Şendrea la Institutul Academic din Iaşi, numit şi Institutele Unite. Specialiştii spun că era o instituţie prestigioasă a vremii, cu profesori de elită, mulţi dintre ei membri ai Asociaţiei Junimea. „Această instituţie de învăţământ a fost constituită ca şcoală particulară în Iaşi şi a avut în epocă locul ei de glorie datorat înaltului profesionalism al dascălilor, remarcabile personalităţi ale vieţii culturale româneşti“, spune dr. Oana Paula Popa, cercetător la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa“. De altfel, Antipa recunoaşte că această perioadă petrecută la Iaşi l-a influenţat decisiv în drumul său. „Am avut norocul să fiu elevul a patru învăţaţi dascăli, care au trezit în mine interesul viu pentru ştiinţele ce ni le predau şi au avut o influenţă hotărâtoare asupra dezvoltării mele ulterioare.
Grigore Antipa, stânga jos, în expediţie la Helgoland FOTO ”Pe urmele lui Grigore Antipa”, Ştefan Negrea
Acestor neuitaţi dascăli ai mei din liceu le datorez foarte mult pentru începuturile mele intelectuale, şi nu mică mi-a fost bucuria când, după 22 de ani, unii dintre ei m-au ales coleg al lor la Academia Română“, preciza Grigore Antipa, atunci când a fost ales membru al Academiei Române. În careul cu aşi ai educaţiei lui Antipa din perioada adolescenţei se aflau naturalistul Grigore Cobălcescu, fizicianul şi chimistul Petru Poni, istoricul A.D. Xenopol şi economistul Petru Missir. Aceşti profesori erau şi extrem de exigenţi, iar Antipa era un elev silitor. De altfel, cu fizica şi chimia învăţate de la severul Poni, Grigore Antipa ajunge încă din primul an de studenţie în Germania, asistent în laboratorul profesorului Schaffer, o somitate în domeniu.
La şcoala ieşeană, adolescentul Antipa şi-a descoperit pasiunea pentru ştiinţele naturii. Şi totul a pornit de la un articol dintr-o revistă a vremii. Mai precis, este vorba despre „Contemporanul“ şi rubrica sa „Ce ştim despre ele“. Erau, de fapt, popularizate ideile naturaliştilor darwinişti de renume mondial, printre care şi celebrul biolog Haeckel. Aceste articole erau studiate din scoarţă în scoarţă de tânărul Antipa. „Era o popularizare despre istoria creaţiunii naturale, a cărei lectură m-a pasionat atât de mult, căci mintea mea tânără era avidă de a găsi o concepţie despre lume, încât abia aşteptam să-mi dau bacalaureatul, ca să pot pleca la Jena, să ascult acolo cursurile acestui mare biolog“, scria mai târziu Grigore Antipa. Din acel moment, s-a produs declicul, iar Antipa era din ce în ce mai fascinat de lumea ştiinţelor naturii. Interesant este faptul că în această perioadă, Antipa a fost coleg de bancă cu Emil Racoviţă, cel care avea să ajungă un faimos explorator.
Inapt pentru armată
Un lucru mai puţin cunoscut este faptul că savantul Grigore Antipa a fost declarat inapt din punct de vedere al serviciului militar. În primul rând, era prea mic de statură şi, pe deasupra, obez, spuneau cei însărcinaţi cu recrutarea. Când s-a dus să-şi rezolve situaţia militară, fiindcă nu efectuase niciun fel de stagiu militar, Grigore Antipa avea 25 de ani. Inspecţia fizică a lui Antipa a avut loc pe data de 1 decembrie 1892 în faţa Consiliului de Rectrutare din Iaşi. Din certificatul eliberat reiese că „Grigore Antipa, de profesiune doctor în ştiinţe naturale, are numai 1,53 metri înălţime, păr şi sprâncene castanii, ochii negri, fruntea şi nasul şi gura potrivite şi fără niciun semn particular“. Hotărârea comisiei militare a fost categorică: „Impropriu pentru serviciu militar activ, fiind atins de infirmitatea polipi naso-faringieni şi obesitate“. De altfel, rezultatul l-a făcut pe Antipa să răsufle uşurat. Avea răgaz să cerceteze.
Cum a ajuns la 17 ani să studieze la „Mecca darwinismului“
După terminarea Institutului Academic de la Iaşi, unchiul Şendrea hotărâse destinul celor doi băieţi: Nicu urma să devină medic, iar Grigore – avocat. În realitate, însă, Nicolae Leon va deveni un renumit parazitolog, cel mai bun pe care l-a avut România, iar Grigore Antipa, renumit om de ştiinţă. Moş Panaite nu s-a supărat însă când băieţii pe care-i întreţinea şi-au ales singuri drumul în viaţă. Viitorul lui Grigore Antipa, pasionat iremediabil de biologie, va fi influenţat decisiv de fratele său mai mare, Nicolae Leon. Acesta, deja căsătorit la 20 de ani, plecase în Germania la renumita Universitate de la Jena. Când s-a întors pentru o scurtă perioadă în ţară, l-a găsit pe Grigore Antipa, fratele său mai mic, student la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi. L-a convins însă că trebuie să-l urmeze la Jena, acolo unde va găsi condiţii propice pentru a studia ceea ce-l pasiona.
Grigore Antipa, student în Germania FOTO DREAPTA ”Grigore Antipa”, Gh Bârcă, M.Băcescu
„L-am găsit student al facultăţii de ştiinţe: urma la naturale. Vorba vine: urma, dar ce să urmeze? Laborator de loc, cărţi nu. Acasă la dânsul, pe masă, n-am găsit decât revista «Contemporanul», Letourneau, Karl Marx şi câteva broşuri socialiste. O începea de unde o lăsasem eu. Dragul meu, i-am zis, chiar dacă ai avea cărţi, ştiinţele naturale nu se învaţă din ele. Pregăteşte-ţi geamantanul şi hai cu mine la Jena“, scria Nicolae Leon în jurnalul său. A doua zi, cei doi fraţi erau deja pe drum spre Jena. Grigore Antipa avea doar 17 ani când ajungea în acest paradis al ştiinţelor din Europa sfârşitului de secol XIX. Aici era cea mai importantă Universitate, cel puţin din punctul de vedere al studierii ştiinţelor naturale. Un loc unde se aflau cei mai capabili naturalişti şi biologi, adevăraţi pionieri şi deschizători de drumuri, fervenţi susţinători ai darwinismului.
Unul dintre cei mai cunoscuţi era profesorul Ernst Haeckel, un eminent biolog şi filosof german rămas în istorie pentru elaborarea legii fundamentale a biogenezei, lege care-i poartă şi numele. „În perioada în care cei doi fraţi studiau la Jena, Secţia de Ştiinţe a Universităţii era dominată de personalitatea profesorului Ernst Haeckel, iar institutul coordonat de acesta, supranumit şi «fortăreaţa darwiniană», era o Mecca a biologiei, pe unde treceau toţi marii zoologi ai vremii“, precizează şi cercetătorul Ana Maria Petrescu, de la Muzeul Naţional de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa“.
„Altă ţară şi alţi oameni“
Tânărul student Grigore Antipa este impresionat de lumea universitară din Jena. Confreriile studenţeşti, atmosfera de studiu, efuziunea de cultură ce înconjura acest mare centru universitar l-au fermecat. „O viaţă cu totul nouă, altă ţară şi alţi oameni, alte obiceiuri şi altă disciplină, dar mai cu seamă altă stare generală culturală... Aici, universitatea cu cei 1.000 de studenţi dădea tonul unei populaţii totale de 10.000 de locuitori. În acest «Quartier Latin» al Germaniei, fiecare colţ aminteşte istoria culturală a Germaniei şi chiar a lumii“, mărturisea Antipa, la ani buni după terminarea studiilor la Jena. Totodată, la Jena se aflau adepţi renumiţi ai darwinismului, dar şi specialişti de renume, precum Preyer, Hertwig şi Arnold Lang.
Ernst Haeckel va avea o influenţă aparte pentru tânărul Antipa. La fel se poate spune şi despre asistentul de la catedra de zoologie, Willy Georg Kükenthal. De altfel, românul era îndrăgostit de lucrările practice făcute de astistentul profesorului şi venea chiar şi duminica pentru a asista la ele. „Ca asistent al lui Haeckel, avea cea mai mare bunăvoinţă de a-i învăţa şi pe alţii şi la lecţiile sale de lucrări practice, pe care le preda duminica între orele 10.00 şi 13.00, asistau câţiva studenţi printre care şi Leon, Driesch şi Antipa“, precizau Gheorghe Bârcă şi Mihai Băcescu în lucrarea „Grigore Antipa“. ;
„Micuţul şi îndesatul“ Antipa ia calea apelor şi devine doctor în meduze
Grigore Antipa şi fratele său Nicolae Leon au impresionat prin seriozitate la Universitatea din Jena. Profesorul lor,Ernst Haeckel i-a lăudat pentru modul în care studiează în faţa unui intelectual român ajuns la Jena. Este vorba despre Constantin Meissner, un intelectual de vază al Iaşiului, de la finele secolului XIX. Acesta venise la Jena şi s-a întâlnit cu renumitul profesor Haeckel. Neamţul l-a lăudat pe Leon, dar mai ales pe Grigore Antipa: „Micuţul şi îndesatul Antipa este un băiat extrem de înzestrat şi de drăguţ“.
Antipa încearcă în această perioadă a vieţii să-şi găsească cu adevărat calea în lumea ştiinţelor naturale. Haeckel este cel care îi va deschide drumul. Mai precis, în iarna lui 1888-1889 îi recomandă să viziteze Staţiunea Zoologică Villefranche-sur-Mer, din Franţa. Antipa va mărturisi mai târziu că această excursie a fost hotărâtoare pentru alegerea unui domeniu de specializare. La Villefranche-sur-Mer stă şase luni alături de savanţi renumiţi, printre care şi Karl Vogt şi Du Plessis. Aici, Grigore Antipa descoperă ceea ce învăţase în teorie despre lumea marină şi mai ales despre universul oceanelor.„Desele excursii făcute cu barca pentru a procura şi studia exemplare din fauna marină, observarea zilnică a mării, cu fenomenele ei atât de interesante, îi deschid noi orizonturi de cercetare pentru viitor“, se arată în lucrarea „Grigore Antipa“, scrisă de Gheorghe Bârcă şi Mihai Băncescu.
Alina Antipa, soţia savantului FOTO DREAPTA ”Grigore Antipa” de Gh Bârcă şi M. Băcescu
Totodată, la întoarcerea în mediul universitar de la Jena, Antipa se întâlneşte cu asistentul Kükenthal, care tocmai sosise din Arhipelagul Franz Joseph cu un bogat material de studiu format din animale marine. Antipa se arată fascinat de meduzele din grupa lucernariilor, prezente în lotul de cercetare al lui Kükenthal. Din acest motiv, tânărul biolog român pleacă într-o nouă expediţie pe insula Helgoland din Marea Nordului pentru a captura exemplare vii, necesare studiului.
„În vacanţa de Paşti din 1890, am plecat un grup de patru germani, doi englezi, un român, un rus şi un bulgar la Helgoland şi ne-am instalat acolo un laborator, în casa şefului pescarilor de pe insulă, Ottmar Luhrs“, povestea Antipa. Cu un mare zoolog şi explorator biooceanografic precum Kükenthal, dar şi cu experienţa de pescar a lui Luhrs, Antipa a ajuns să cunoască secretele oceanografice şi pescăreşti din Marea Nordului. Această experienţă l-a ajutat să se decidă definitiv asupra viitoarei sale cariere. A ales studiile oceanografice. În luna martie, îşi va lua doctoratul cu „Summa Cum Laudae“, cu ajutorul lucrării despre meduzele fixate din apele Spitzbergenului.
A vrut să ştie totul despre peşti
Studiul oceanelor şi al mărilor l-a făcut pe Grigore Antipa să-şi poarte paşii către un nou domeniu de cercetare, inexistent la acea vreme în România. Propriu-zis, Antipa a fost primul ihtiolog român. Sau, mai bine zis, singurul din ţară care a început să cerceteze din punct de vedere ştiinţific peştii. Singurele cunoştinţe din România secolului al XIX-lea referitoare la peşti erau, de fapt, doar cutumele şi învăţăturile bătrânilor pescari. Această pasiune pentru cercetarea peştilor o datorează unui alt specialist de top la acea vreme, neamţul Anton Dohrn.
„După finalizarea doctoratului, Grigore Antipa îşi îndreaptă paşii spre Staţiunea Zoologică din Napoli, considerată pe atunci «loc sfânt de pelerinaj al fiecărui biolog». Acesta este locul în care şi-a consolidat pasiunea pentru studiul mării, abordând o temă de cercetare din lumea peştilor: studiul asupra evoluţiei timusului la peşti. La Napoli l-a cunoscut pe Anton Dohrn, fondatorul şi primul director al Staţiunii Zoologice. Ani mai târziu, într-o cuvântare susţinută la Academia Română, Antipa îl numeşte pe Dohrn cel mai mare îndrumător al său, ale cărui sfaturi părinteşti i-au determinat stabilirea viitoarei sale cariere în domeniul ihtiologiei şi pescuitului“, precizează dr. Oana Paula Popa, cercetător la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa“.
Cele trei dorinţe expuse regelui Carol I
În anul 1892, la 25 de ani, Grigore Antipa se întoarce în România. Era deja un tânăr savant cu o pregătire uluitoare. Mai mult decât atât, specializat în biologie, oceanografie şi ihtiologie este pregătit să înceapă o carieră în ţara sa natală. Era de altfel cunoscut patriotismul lui Antipa. Era decis să-şi ajute prin ştiinţă ţara. Ar fi putut obţine un post oriunde în Europa, cu toate acestea îşi exprimă deschis dorinţa de a activa în domeniul pisciculturii. La acea vreme, piscicultura românească nu era nici sistematică, nici pe baze ştiinţifice şi pe deasupra bălţile, dar mai ales Dunărea erau raiul braconierilor.
„În ceea ce priveşte pescăriile, zicala «are balta peşte» se aplica şi la propriu şi la figurat. Exploatarea bălţilor degenerase în vandalism, cherhanagiii şi proprietarii mijloacelor de transport urmărind doar obţinerea unui profit gras, atât pe spinarea bieţilor pescari, care abia de-şi duceau traiul de la o zi la alta, cât şi prin pustiirea nemiloasă a bălţilor“, consemnează Gheorghe Bârcă şi Mihai Băcescu în lucrarea „Grigore Antipa“. Tânărul Antipa dorea să îndrepte această situaţie, redresând potenţialul piscicol al Românei pe baza principiilor ecologice ale lui Ernst Haeckel, care presupuneau exploatarea cu grijă faţă de habitat şi ecosistem.
Cu mult curaj, Antipa, după ce se întoarce din Napoli, se duce direct la protectorul său Dimitrie Sturdza, pe atunci ministrul Justiţiei. Acestuia i-a spus făţiş că doreşte trei lucruri: să organizeze pescăriile din ţară, să studieze Marea Neagră şi Delta Dunării, şi să organizeze un muzeu de istorie naturală. Sturdza i-a asigurat o audienţă la regele Carol I, chiar la Sinaia, în luna octombrie a anului 1892. „Cucerit de tânărul biolog cu minte de economist şi diplomat înnăscut, suveranul îl reţine la dejun pentru a-l recomanda miniştrilor săi“, arată dr. Oana Paula Popa. Regele Carol I este de acord cu tot ceea ce-i propune tânărul biolog, iar Antipa nu s-a lăsat până când monarhul nu i-a îndeplinit toate cererile. În anul 1893, Antipa este numit director al Pescăriilor Statului. Această funcţie o va deţine până în 1914. Ca director al pescăriilor, va transforma radical această bogăţie excepţională a României. Dintr-un domeniu vandalizat, jefuit şi neorganizat, va crea un proiect economic naţional pe baze ştiinţifice şi foarte productiv.
Practic, în doar 10 ani, prin contribuţia lui Grigore Antipa, producţia de peşte a crescut de 10 ori în România. „S-a ocupat de lucrări hidrotehnice, îndiguiri, de săparea canalelor din Delta Dunării la începutul secolului al XX-lea. În urma acestor lucrări, producţia de peşte a crescut de 10 ori, ajungând hrana săracului, iar icrele negre se vindeau până în SUA, fiind apreciate pretutindeni“, precizează cercetătorul Ana Maria Petrescu, de la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa“. Totodată, Antipa a dus şi o luptă pe plan diplomatic pentru respectarea drepturilor României în materie de pescuit şi zone piscicole.
„Grigore Antipa va duce o muncă neobosită pentru protejarea drepturilor României după încheierea Primului Război Mondial. Votarea în Cameră a «Legii pescuitului cu regulamentul de punere în aplicare şi expunerea de motive» – scrisă de însuşi G. Antipa (1896) va fi urmată de înfiinţarea Direcţiei Generale a Pescăriilor. În vederea reglementării pescuitului în Dunăre, Marea Neagră, Prut şi în râurile de frontieră, Antipa elaborează proiecte de convenţii internaţionale“, adaugă Ana Maria
Petrescu.
S-a luptat cu braconierii din Delta Dunării
Ca director al Pescăriilor Statului, Grigore Antipa duce o luptă necruţătoare cu toţi cei care doreau să ia din proprietatea statului bălţi şi zone din Delta Dunării pentru a le exploata. De exemplu, la începutul secolului XX, Antipa luptă în instanţă contra primarului din Tulcea, avocat de profesie. Acesta împreună cu o serie de samsari ai bălţilor şi ai pescuitului doreau să acapareze proprietatea statului prin revendicări bizare. „Personal sunt informat că mulţi alţi avocaţi din Tulcea aşteaptă rezultatul procesului acestuia, pentru a porni, pe baza precedentelor câştigate, alte procese cu revendicări mai mari. Astfel, se vede că după ce au văzut că nu pot lua Delta Dunării «en gros», caută acum să o ia «en detail»“, se plângea Antipa într-o scrisoare adresată prim-ministrului în luna septembrie a anului 1901.
În acest domeniu, pe lângă alte trei iniţiative legislative, Grigore Antipa aduce contribuţii ştiinţifice uluitoare în domeniul pisciculturii, aplicabile şi astăzi. A fost un adevărat vizionar şi omul care a creat piscicultura modernă şi productivă în România. În anul 1894, publică prima sa lucrare de hidrobiologie: „Lacul Razim. Starea actuală a pescăriilor din el şi mijloacele de îndreptare“. Prin intermediul acestei lucrări, preconiza inclusiv amenajarea unor canale de legătură cu Dunărea. În anul 1895 apare lucrarea „Studii asupra pescăriilor din România“, rodul muncii de trei ani a biologului român.
Marea Neagră o lume fascinantă
Al doilea obiectiv al marelui savant, adresat şi regelui Carol I, a fost cercetarea Mării Negre. Regele îşi onorează promisiunea şi, în 1893, îi pune la dispoziţie crucişătorul Elisabeta, nava regală. Începând cu luna aprilie a anului 1893, Antipa va călători la bordul crucişătorului comandat de Ilie Irimescu în prima expediţie românească în jurul Mării Negre.
„Grigore Antipa a petrecut 118 zile la bordul crucişătorului Elisabeta. Printre membrii echipajului se regăseau un hidrofizician, un hidrochimist şi un astronom“, precizează dr. Oana Paula Popa, cercetător la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa“. Marea Neagră este sondată de echipa de cercetători conduşi de Grigore Antipa. Totodată, Antipa vizitează şi prima staţiune de cercetare a Mării Negre la Sevastopol. După această expediţie a fost realizată şi lucrarea „Clupeidele Mării Negre“ (1908). Grigore Antipa va participa, în total, la trei expediţii pe Marea Neagră. ;
Stimat de Carol I şi Albert de Monaco, prieten cu Ferdinand I
Grigore Antipa s-a bucurat de simpatia capetelor încoronate. În primul rând, a avut o relaţie de prietenie cu principele Albert de Monaco. Îl cunoaşte pe prinţ prin intermediul lui Karl Vogt, pe vremea când era student la Jena şi vizitase staţiunea zoologică de la Villefranche-sur-Mer. Antipa este invitat de principe să viziteze vasele sale de cercetări, renumitele „Hirondelle“ şi „Principesse Alice“.
Mai târziu, când s-au reîntâlnit la Staţiunea Zoologică din Napoli, principele Albert de Monaco îl încurajează pe Antipa să exploreze Marea Neagră. La întoarcerea în ţară, Antipa îi face o impresie bună şi regelui Carol I şi devine un obişnuit al Casei Regale. La rândul său, Antipa îl considera pe rege un sfătuitor: „A fost cel mai mare noroc, pe care l-am avut în viaţă, faptul că mi-a fost îngăduit, timp de 22 de ani, să mă pot apropia şi să ascult din gura sa proprie, învăţămintele până la sfârşitul vieţii sale.
Regele a urmărit aproape toate lucrările mele, atât la Pescării şi la Muzeu, cât şi în toate direcţiile în care a trebuit să îmi desfăşor o activitate, şi în tot timpul m-a încurajat, sfătuit şi apărat. Membrii Casei Regale sunt impresionaţi de cunoştinţele tânărului savant şi îl consideră o companie deosebit de plăcută. Mai mult decât atât, Grigore Antipa a fost legat de regele Ferdinand I printr-o sinceră prietenie. „Cel mai scump tovarăş al nostru în aceste excursii pe Dunăre era doctorul Antipa... şi o plimbare pe Dunăre fără el pierdea jumătate din farmecul ei. Doctorul Antipa a fost prietenul soţului meu în tot timpul vieţii lui“, mărturisea regina Maria.
Soţia, Alina, cel mai bun prieten
Cel mai de încredere prieten şi cel mai bun colaborator al savantului Grigore Antipa a fost soţia sa, Alina Petrescu, fiica generalului medic militar Zaharia Petrescu. „Fire blândă, de o deosebită fineţe sufletească, dublată de o aleasă cultură generală şi muzicală, Alina a fost tovarăşa de viaţă ideală căreia Antipa i-a destăinuit toate gândurile şi pe care a făcut-o părtaşă la toate părerile şi acţiunile sale“, precizau Gh. Bârcă şi M. Băcescu în volumul biografic „Grigore Antipa“.
Soţia i-a fost cel mai de nădejde ajutor în anii grei ai organizării muzeului. L-a ajutat mai ales cu spiritul său artistic. De altfel, Antipa nu definitiva o dioramă fără să ceară părerea soţiei sale. Atunci când marele om de ştiinţă pleca în delegaţii diplomatice sau în expediţii de cercetare, Alina Antipa se ocupa de muzeu, dar şi de operaţiunile de preparare a exponatelor.
Nici moartea nu avea să-i despartă. Pe 9 martie 1944, Grigore Antipa, care avea 77 de ani, a suferit un atac de cord. S-a trezit lac de sudoare în miezul nopţii şi a trimis de urgenţă un servitor după medic. Ajuns la locuinţa savantului, medicul nu a mai avut ce face. A constatat doar decesul. Soţia lui, Alina, a decedat şi ea aprope imediat. Şi-a luat rămas bun de la partenerul ei de viaţă şi pur şi simplu a sucombat. Îi lega o căsnicie de peste 44 de ani. „În data de 12 martie a avut loc o ceremonie funebră oficiată în holul Muzeului, la care au participat familia, prietenii şi oficialităţi ale vremii. Urnele cu cenuşa soţilor Antipa au fost depuse în muzeu, în holul principal“, ne spune Ana Maria Petrescu, cercetător în cadrul Muzeului „Grigore Antipa“. ;
Cum s-a născut Muzeul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa“
În perioada în care Grigore Antipa făcea expediţii pe Marea Neagră şi se ocupa şi de piscicultura românească, marele cercetător punea cărămidă după cărămidă la fondarea primului Muzeu de Ştiinţe ale Naturii în adevăratul sens al cuvântului. Era cel de-al treilea obiectiv al biologului expus regelui Carol I.
În 1893, a fost numit director al Muzeului de Istorie Naturală de către Take Ionescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Instituţia pe care o conducea tânărul savant nu exista. Din Muzeul de Istorie Naturală fondat de Mihalache Ghica la 1834 şi îmbogăţit de-a lungul timpului, nu mai rămăsese aproape nimic. Un incendiu devastator din 1884 distrusese mare parte dintre exponate. A mai rămas un simplu cabinet de zoologie la Universitate.
Grigore Antipa în laboratoare FOTO ”Pe urmele lui Grigore Antipa”, Ştefan Negrea
Antipa, noul director, care avea în subordine un preparator, un intendent şi un servitor şi-a dat seama că trebuia să înceapă de la zero. În subsolul Universităţii găseşte nişte lăzi care vor reprezenta punctul de plecare al noului muzeu. „A găsit o colecţie etnografică provenită din Africa şi America de Sud, iar în altele inestimabilul material al lui Ilarie Mitrea, material care zăcea în această stare de 12 ani. Pieile de animal cu blană şi pene, borcanele cu nevertebrate şi piesele etnografice erau în stare bună“, precizează Ştefan Negrea în lucrarea „Pe urmele lui Grigore Antipa“.
Ani de zile, Antipa a lucrat aproape de unul singur, ajutat de cel mult două persoane, pentru a conserva şi transforma în exponate animalele găsite în lăzile lui Mitrea. Totodată, declanşase o campanie de noi achiziţii. În luna august 1894 sosesc 21 de lăzi dăruite de celebrul explorator din Africa de Sud, Emil Holub. Erau o mulţime de păsări, un leopard, diferite cranii, diferite animale în formol. Spre bucuria lui Antipa, era rarităţi şi foarte bine conservate. Văzând că noul director i-a pus în valoare colecţia, Mitrea a trimis în 1895 o nouă colecţie cu animale din Indiile Olandeze. Mai apoi, interesul lui Grigore Antipa a impresionat lumea ştiinţifică, care continua să trimită exponate.
Echipa noului muzeu s-a mărit cu Robert Ritter von Dombrowski un preaparator foarte priceput, dar şi un ornitolog şi vânător destoinic. Acesta a fost angajat de Antipa în 1895, cu gândul ca şi fauna românească să fie bine reprezentată prin aportul acestui vânător. Un an mai târziu, Antipa îl aduce la muzeu şi pe Albert Lucien Montadon, un naturalist autodidact din Franţa, care a devenit asistentul directorului. Sediul iniţial de pe strada Polonă a început să devină neîncăpător, iar finanţarea prea puţin îndestulătoare. Antipa a început să scrie memorii şi să insiste pe lângă autorităţi pentru un nou sediu. Muzeul condus de tânărul biolog primea doar 2.000 de lei anual. Suma era insuficientă pentru substanţe, vitrine, dar şi o nouă locaţie.
După doi ani de memorii şi insistenţe, Grigore Antipa primeşte 350.000 de lei în 1905 fondul pentru construirea muzeului. Locul ales pentru noul muzeu este Piaţa Victoriei, unde se află şi astăzi. Pe 24 mai 1908, la ora 11.00, noua clădire a Muzeului de Zoologie cum se numea atunci a fost inaugurată. La eveniment erau prezenţi regele Carol I, prinţul Ferdinand şi prinţesa Maria, prim-ministrul Dimitrie Sturdza, dar şi miniştrii I. Brătianu, Spiru Haret şi Anghel Saligny.
Modelul Antipa preluat în America de Nord
Una dintre inovaţiile lui Antipa în domeniul muzeisticii este folosirea dioramelor. „În ce constă concepţia sa inovatoare? În prezentarea animalelor nu pe mari regiuni geografice, ci mult mai firesc pe biotopi (n.r. – medii de viaţă); nu în poziţii statice, rigide, ci naturale; nu între pereţi goi, ci prelungind primul plan cu un fundal pictat pentru a se reda verosimil peisajul în care trăiesc. (...) practic, inovaţia muzeologică consta din amenajarea unor nişe de dimensiuni şi forme variabile prevăzute spre sală cu un cristal. Vizitatorii pot privi prin peretele de cristal animalele împăiate aranjate în atitudinea lor cea mai caracteristică de mers, odihnă sau hrănire, plasate într-un decor ce reconstituie colţul de natură în care trăiesc“, preciza Ştefan Negrea în „Pe urmele lui Grigore Antipa“.
Grigore Antipa (centru) la o conferinţă la Sankt Petersburg FOTO ”Grigore Antipa”, Ştefan Negrea
Pentru realizarea dioramelor a pornit de la ideea lui Georg von Koch de la Muzeul din Dermanstdat (Germania), aceea de a grupa animalele în mijlocul naturii corespunzătoare. Apoi a coroborat şi alte idei, printre care şi cea întâlnită la Muzeul Biologic din Stockholm (Suedia) unde animalele aveau pictate în fundal mediul lor de viaţă. Combinând ceea ce a văzut cu idei proprii, a dat naştere dioramelor. Modelul său de organizare a fost preluat mai ales în America de Nord.
Membru al Academiei Române la 37 de ani
Pentru activitatea sa ştiinţifică Grigore Antipa a primit numeroase distincţii, fiind ales în 1910 membru activ al Academiei Române. „La 25 mai 1912, are loc la Academia Română şedinţa solemnă, în prezenţa Regelui Carol I şi a Prinţului Moştenitor Ferdinand, în care Grigore Antipa rostea discursul de recepţie intitulat «Cercetări hidrobiologice în România şi importanţa lor ştiinţifică şi economic㻓, preciza dr. Oana Paula Popa, cercetător la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa“. Antipa a fost ales vreme de 20 de ani secretar al Secţiei Ştiinţifice şi mai apoi, după 1938, preşedinte al acesteia.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
