Botoşani: Tranşeele rămân deschise şi la iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Botoşănenii vor trece şi în următoarele luni prin şantierele făcute pentru modernizarea sistemelor de utilităţi. Reprezentaţii Apa Grup au cerut prelungirea cu jumătate de an a lucrărilor de reabilitare la reţelele   de apă şi canalizare.

Şoferii botoşăneni nu vor scăpa de gropi nici în aceast an, chiar dacă şantierele deschise cu fonduri europene trebuiau închise din septembrie. Şefii Apa Grup au solicitat prelungirea termenului de execuţie a lucrărilor de reabilitare a reţelei de apă şi canal până la jumătatea anului viitor.

„Având în vedere stadiul lucrărilor prin programul ISPA, am solicitat prelungirea termenului de finalizare până pe 30 iunie 2011. Acest lucru se datorează întârzierilor înregistrate în implementarea proiectului“, a declarat Cătălin Fetcu, director tehnic la Apa Grup.

Firma nu şi-a primit bani

Muncitorii firmei care a câştigat licitaţia pentru implementarea proiectului au micşorat deja ritmul de muncă, iar pe Calea Naţională, cea mai distrusă arteră, constructorii apar rar.

„De la gară până la ieşirea din oraş abia mai poţi merge cu maşina. Se circulă numai pe linia de tramvai, însă şi aceasta a fost afectată de trafic. Cei cu maşini joase nu au nicio şansă să iasă din oraş fără să lovească scutul maşinii“, a afirmat Ionel Maxim, şofer de taxi. Reprezentanţii Hidroconstrucţia au declarat că se va ajunge şi la sistarea lucrărilor, dacă nu se vor plăti sumele restante.

„Pe moment, am redus forţa de muncă şi numărul utilajelor. Pe viitor, vom lua şi alte măsuri dacă nu se vor vira banii“, a precizat Daniel Doctorescu, purtătorul de cuvânt al Hidroconstrucţia.

Municipalitatea nu poate interveni pentru urgentarea lucrărilor pentru că nu este nici beneficiarul şi nici ordonatorul de credite în acest proiect. „Să sperăm că acesta va fi şi termenul la care se vor finaliza lucrările. Dintr-un punct de vedere îi înţeleg pe cei de la Hidroconstrucţia pentru că nu şi-au primit încă banii reprezentând TVA-ul. Totul se face pe bani“, a precizat viceprimarul Cătălin Alexa.

Până în prezent, lucrările din cadrul programului ISPA s-au realizat în proporţie de 90%, atât pe partea de alimentare cu apă, cât şi pe cea de canalizare. Valoarea totala a investiţiei depăşeşte 15 milioane de euro.

Amânarea blochează şi alte lucrări
Întârzierile din programul ISPA ţin în loc şi alte lucrări derulate de municipalitate. „Acolo noi mai derulăm şi alte lucrări de reabilitare a căii de rulare. Acestea nu vor putea fi efectuate până nu se termină lucrările de pe ISPA. Nu se vor pierde banii pentru că avem ca termen de finalizare 2013. Să sperăm că nu se va ajunge până acolo“, a explicat Cătălin Alexa.

Botoşani

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite