Primul caz de îmbolnăvire cu coronavirus în Bistriţa-Năsăud. Bărbatul s-a întors recent din Italia
0Judeţul Bistriţa-Năsăud înregistrează primul caz de îmbolnăvire cu COVID-19. Pacientul a fost transportat la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca.
UPDATE Bărbatul infectat cu coronavirus este din oraşul Năsăud. El s-a întors pe 9 martie din Italia. Autorităţile spun că acesta s-a plasat în autoizolare imediat ce a ajuns în românia.
Prefectura Judeţului Bistriţa-Năsăud anunţă că s-a confirmat primul caz de coronavirus la nivelul judeţului.
„Un bărbat de 32 ani, care se afla în izolare domiciliu după ce s-a întors din Italia, a făcut duminică noaptea un apel la 112. Acesta, a fost transportat cu izoleta la spital, iar rezultatul probelor a confirmat prezenţa Coronavirusului”, spune Prefectura.
Bărbatul a fost astă-noapte tranportat de echipajul CBRN la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare.
Alte opt teste CoVid-19 de la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud au rezultatul negativ.
În Bistriţa-Năsăud, 95 de persoane se află în carantină.
„Situaţia actualizată a numărului persoanelor în izolare va fi comunicată ulterior (în dinamică, încă se preiau date de la persoanele nou-venite din zone galbene)”, mai spun reprezentanţii Prefecturii.
La nivel naţional, sunt 168 de cazuri confirmate de Coronavirus.