Grădiniţa privată a şefei secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean funcţionează de trei ani fără autorizaţie de la Ministerul Educaţiei
0
Grădiniţa privată a şefei secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă, Victoria Bindea, funcţionează de trei ani fără autorizaţie de la Ministerul Educaţiei. Victoria Bindea a fost amendată cu 4000 de lei, fiind sesizat şi Inspectoratul Şcolar şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar.
Grădiniţa privată „Academia Victoria”, situată în cartierul Unirea, a fost amendată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, după ce s-a descoperit că aceasta funcţionează de trei ani, adică de la deschidere, fără autorizaţie de la Ministerul Educaţiei.
Potrivit Agerpres, Protecţia Consimatorului a amendat grădiniţa cu 4000 de lei şi a sesizat Inspectoratul Şcolar şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar. De asemenea, au fost găsite alimente care nu aveau inscripţionate date privind producătorul şi termenele de valabilitate.
Grădiniţa în cauză aparţine Victoriei Bindea, şefa secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Unitatea este „ascunsă” în spatele Asociaţiei In Motion.
Pentru preţuri cuprinse între 650 de lei şi 1100 de lei lunar, şefa secţiei de Oncologie promite să îi înveţe pe copii să se apropie de natură, de animale, de agricultură, dar şi limbi străine, informatică şi noţiuni de ştiinţe ale naturii.
Victoria Bindea a fost căsătorită cu Valer Bindea, fost prefect şi fost secretar de stat în Ministerul Muncii în guvernarea Tăriceanu.
Vă mai recomandăm:
Medicii bistriţeni luaţi în vizor de DNA în dosarul medicamentelor pentru cancer, „modeşti” la avere