Focuri de armă trase în trafic de către un şofer. Poliţiştii i-au găsit în maşină un pistol deţinut ilegal şi 50 de gloanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atât arma, cât şi cartuşele au fost confiscate FOTO: Poliţia Română
Atât arma, cât şi cartuşele au fost confiscate FOTO: Poliţia Română

O şicanare în trafic s-a încheiat cu focuri de armă, pe un drum naţional din Sălaj. Protagonistul este un tânăr de 23 de ani din Bistriţa-Năsăud, care a vrut să îşi potolească adversarul de pe şosea cu pistolul. Cumpărase arma din străinătate şi a introdus-o ilegal în România.

Incidentul s-a produs duminică dimineaţa, în jurul orei 10.30, pe Drumul Naţional 1C, în localitatea Gîlgău, din Sălaj. Un şofer care circula pe drumul în cauză a reclamat că s-a trezit că se trage cu focuri de armă înspre autoturismul în care se afla. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, totul a pornit de la o şicanare în trafic.

„Pistolarul” de ocazie a fost prins în trafic, la scurt timp după incident, şoferul spre care a tras cu arma alertând poliţia. 

„Poliţiştii sălăjeni, în colaborare cu poliţiştii dejeni, au oprit autoturismul în care se afla persoana bănuită de comiterea faptei, în municipiul Dej. Maşina era condusă de un bărbat de 49 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud. În autoturism se mai aflau două persoane. Pe locul din dreapta faţă era un tânăr de 23 de ani, din Bistriţa-Năsăud, acesta fiind bănuit că a executat focul de armă, iar pe bancheta din spate se afla o femeie de 27 de ani din Dâmboviţa”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

image

Se pare că pistolul în cauză a fost achiziţionat dintr-o altă ţară şi introdus ilegal în România. Niciunul dintre cei trei ocupanţi ai autoturismului nu avea autorizaţie pentru arma respectivă. 

Alături de armă, în maşină au mai fost găsite şi 50 de cartuşe. Atât arma, cât şi cartuşele au fost confiscate. Cei trei sunt cercetaţi penal pentru contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept. Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite