Corupţia e în floare în BN: mită în valoare de peste un milion de lei primită de 23 de şefi de instituţii
0Potrivit bilanţului Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în 2014, 23 de persoane cu funcţii de conducere au fost implicate în fapte de corupţie. Mita luată de funcţionari ai statului trece de un milion de lei.
Anul 2014 a fost început cu 7 dosare penale care vizau diverse fapte de corupţie. Până la final de an la cele 7 s-au mai adăugat 24 de dosare. Nu mai puţin de 44 de persoane au fost cercetate pentru luare şi dare de mită sau trafic de influenţă.
28 de funcţionari publici au luat mită şi 3 au făcut trafic de influenţă. Dintre aceştia 23 de persoane au funcţii de conducere în diverse instituţii ale statului. La cât a ajuns mita luată de funcţionarii bistriţeni în 2014? Ei bine, cuantumul sumelor şi bunurilor care au făcut obiectul actelor de corupţie trece de 1,2 milioane de lei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a trimis în judecată 12 persoane pentru infracţiuni de corupţie.
Vă mai recomandăm: