Armata şi Poliţia patrulează pe străzile din Bistriţa-Năsăud. Amenzi de zeci de mii de lei, în 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Armata şi Poliţia au ieşit pe străzi                                                     FOTO: Prefectura BN
Armata şi Poliţia au ieşit pe străzi                                                     FOTO: Prefectura BN

Militarii, poliţiştii şi jandarmii verifică respectarea ordonanţelor militare ce permit persoanelor să iasă pe stradă doar în anumite condiţii, în baza unor documente.

Prefectura Judeţului Bistriţa-Năsăud anunţă că în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea ordonanţelor militare 2 şi 3, poliţiştii şi jandarmii au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricţiile de circulaţie. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de aproximativ 80.000. de lei.

„Având în vedere prevederile Ordonanţelor militare în vigoare, poliţiştii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi "GELU VOIEVOD" Bistriţa-Năsăud, reprezentanţi ai Poliţiilor locale şi militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”GENERAL GRIGORE BĂLAN” Bistriţa au continuat activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19”, transmite prefectura.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud au fost angrenaţi în activităţi specifice peste 218 poliţişti, 73 de jandarmi şi 62 de poliţişti locali care au verificat 318 societăţi comerciale şi 2.294 de persoane privind
modul în care acestea respectă măsura autoizolării, iar cu ocazia controalelor efectuate nu au fost constatate nereguli.

Jandarmii au verificat 511 de persoane, din 302 de locaţii, din 81 de localităţi, privind modul în care acestea respectă măsura autoizolării.

„Totodată, forţele de ordine desfăşoară misiuni de pază şi protecţie la centrele de carantinare, acţiuni specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor şi în special în zonele în care cetăţenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.

Pe parcursul misiunilor preventive şi de informare desfăşurate, sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanţele militare”, se mai arată în comunicatul Prefecturii BN.

Armata şi Politia pe strazile din Bistrita FOTO Prefectura BN

Pe aceeaşi temă:

Un parlamentar român a donat 10.000 de lei unui spital. „Nu sunt poze din tinereţe, ci indemnizaţia pe o lună“

Bistriţa-Năsăud: 20 de cadre medicale, în izolare la domiciliu din cauza unei femei testate pozitiv COVID-19

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite