Spectacol de cântece patriotice, de Ziua Unirii Principatelor Române
0
Ziua de 24 ianuarie a fost marcată în Baia Mare într-un mod aparte. Un spectacol de cântece patriotice a fost organizat cu această ocazie, iar Andrei Păunescu a fost invitatul special, cu cenaclul „Totuşi, iubirea”. Apoi, cei prezenţi s-au prins într-o imensă horă a unirii.
Consiliului Judeţean Maramureş, în colaborare cu Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş şi Primăria Municipiului Baia au organizat azi, 24 ianuarie, de la ora 11.00, un eveniment de amploare. Pe Bulevardul Unirii din Baia Mare, în zona Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” a avut loc un spectacol de cântece patriotice, interpretate de artiştii Andrei Păunescu cu cenaclul “Totuşi iubirea”, Corala “Armonia”, Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, Fanfara Municipală, Taraful şi Grupul Folk “Nuanţe” al Şcolii Populare de Artă, Găvrilă şi Alex Martari, Corul Bărbătesc din Vălenii Şomcutei şi Corul “Sfântul Ioan Damaschin” al Studenţilor Teologi din Baia Mare.
În deschidere, Fanfara Municipală a intonat imnul României, apoi a transmis cuvântul Arhivelor Naţionale, Dr. Marius Uglea, care a oferit tuturor celor prezenţi o adevărată lecţie de istorie. După ce a cântat Corala ”Armonia”, prefectul de Maramureş, Vasile Moldovan a dat citire cuvântului primului-ministru al României. A fost invitat, apoi, să ia cuvântul secretarul de stat în Ministerul Culturii, Paul Cotîrleţ. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea şi-a început discursul cu tradiţionala urare: ”Sărbătorim, astăzi, a doua zi naţională a României. Fără Unirea Principatelor, din 1859, nu am fi vorbit despre Marea Unire de la 1918, unirea Transilvaniei cu România, iar acela a fost un moment hotărâtor în istoria noastră. Vorbim despre momente hotărâtoare ale acestei ţări, momente în care România s-a născut ca şi naţiune. Şi atunci România a fost puternică. România, ca naţiune, atunci când a fost unită, atunci când a reuşit să îşi canalizeze opţiunile pentru a obţine scopuri comune a fost o naţiune cu adevărat”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
De la ora 12.00, câteva mii de băimăreni şi maramureşeni prezenţi la eveniment s-au prins de mâna pentru a încinge cea mai mare horă sub semnul unităţii. Parteneri în realizarea acestui eveniment au fost Ansamblul Folcloric Naţional ”Transilvania”, Şcoala Populară de Artă “Liviu Borlan” din Baia Mare şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.
Mai puteţi citi: