Programul naţional „Cornul şi laptele” ar putea fi gestionat de fiecare primărie în parte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul „Cornul şi laptele” ar putea fi modificat     Foto: Adevărul
Programul „Cornul şi laptele” ar putea fi modificat     Foto: Adevărul

Şeful administraţiei judeţene a arătat că în aceste zile se poartă discuţii cu Guvernul României la Bucureşti, pentru ca programul „Cornul şi laptele” să fie modificat. El a arătat că şi-ar dori ca acesta să fie gestionat de fiecare primărie în parte.

Programul „Cornul şi laptele” ar putea suferi modificări, dacă discuţiile vor ajunge la un numitor comun. ”Modul în care se implementează astăzi, nu ajută, din păcate, prea multă lume. Vorbim despre un program mare, un program gestionat de Consiliul Judeţean, un program cu licitaţii şi cu contestaţii de fiecare dată din partea producătorilor mari. Vorbim despre zeci de mii de copii care sunt înscrişi în şcolile din Maramureş şi există foarte mare interes din partea marilor producători, care vin cu preţuri mai mici, dar cu produse nu neapărat de calitate. Dacă am putea schimba felul în care Guvernul vede, de câţiva ani de zile, gestionarea acestui program, astfel încât autorităţile locale, fiecare primărie să fie gestionara acestui proiect, am fi cu toţii mult mai câştigaţi”, a precizat Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. El a mai arătat că fiind vorba de un areal mai mic, licitaţiile ar fi pentru cantităţi mai mici, iar brodcătorii locali ar putea beneficia în urma acestei gestionări locale. „Împreună cu autorităţile locale, aceştia ar putea cu adevărat să furnizeze copiilor produse de panificaţie proaspete. Este un pas prin care încercăm să ajutăm producătorii mici şi nu pe cei care au deja contracte cu marile lanţuri de magazine. Este un alt demers pe care am dori să îl facem, am transmis deja toate aceste informaţii şi către Guvern. Şi în acest an, din cauza contestaţiilor pe toate aceste licitaţii, întârziem din nou programul în şcoli”, a mai precizat el.

Mai puteţi citi:

Trei persoane, arestate pentru trafic de droguri

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite