În ultimele 24 de ore, două persoane s-au sinucis în Maramureş
0Zi neagră pentru judeţul Maramureş. În doar câteva ore, două persoane, un bărbat din Sighet şi o femeie din Baia Mare şi-au luat viaţa. În ambele cazuri, victimele s-au spânzurat în locuinţa proprie.
S-a spânzurat cu un fular
Primul incident a avut loc miercuri dimineaţa, când un bărbat în vârstă de 30 de ani a decis să-şi curme zilele. Nimeni nu înţelege gestul bărbatului, având în vedere că apropiaţii acestuia spun că era un bărbat calculat fără probleme mari. Sigheteanul s-a spânzurat în locuinţa sa, cu un fular. O echipă de criminalişti de la IPJ Maramureş si Poliţia Sighet au demarat o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat.
Găsită spânzurată de ţeava de la gaz
Cea de-a doua tragedie a avut loc în Baia Mare, unde o femeie în vârstă de 43 de ani s-a spânzurat de ţeava de la gaz. Nici în acest caz nu se cunosc foarte multe detalii, având în vedere că femeia avea familie, nu avea probleme deosebite şi nici nu a lăsat vreun bilet de adio. “Într-un apartament a fost găsită o persoană de sex feminin decedată. S-a constatat ca moartea a survenit se pare din cauza spânzurării, dar cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Baia Mare pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Nu a lăsat bilet de adio” a declarat Cristian Vig, Biroul Criminalistic din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare.