Hoţ ghinionist. S-a accidentat în timp ce fugea cu bunurile furate
0Un incident de „cascadorii râsului” a avut loc în Baia Mare, noaptea trecută. Un tânăr a ajuns la spital după ce s-a rănit încercând să fugă pe geam dintr-o locuinţă în care intrase pentru a fura.
Tânărul în vârstă de 25 de ani a intrat într-o locuinţă de pe strada Motorului din Baia Mare, situată la parter, împreună cu alte două persoane. A pătruns pe geam, a furat câteva bunuri, însă au fost surprinşi de proprietară, care a sunat imediat la poliţe. Speriaţ, cei trei au încercat să fugă. Ghinion pentru unul dintre cei trei, care în timp ce a sărit pe gram, s-a rănit la picior şi nu s-a mai putut deplasa. „La faţa locului, poliţiştii au identificat un tânăr de 25 de ani din Baia Mare care, în momentul în care a fost surprins de proprietarii locuinţei situată la parterul unui imobil, a sărit pe geam dar s-a rănit la un picior şi nu s-a mai putut deplasa. Lângă el, poliţiştii au găsit bunurile pe care a acesta a încercat să le sustragă, un telefon mobil, un parfum şi o pereche de ochelari de soare”, au arătat reprezentanţii IPJ Maramureş.
Un echipaj medical care a sosit la locul faptei i-a acordat îngrijiri medicale, după care a fost dus la audieri. El a dat poliţiştilor indicii despre celelalte două persoane care l-au însoţit.
Ulterior, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dispus reţinerea tânărului pentru 24 de ore, măsura preventivă fiind pusă în aplicare la spital, unde acesta se află internat pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Mai puteţi citi: