Fără asigurare obligatorie, fără ITP, dar băut bine, a urcat la volan şi şi-a făcut maşina praf

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri după amiază a avut loc un accident în localitatea Ardusat din Maramureş. Nu au fost victime, dar poliţiştii au descoperit lucruri mult mai grave la faţa locului.

În jurul orei 18.00, poliţiştii au fost sesizaţi că în localitatea Ardusat a avut loc un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, după ce un şofer de 62 de ani a scăpat maşina de sub control şi a intrat într-un stâlp de electricitate. Sosiţi la faţa locului, însă, poliţiştii au verificat documentele omului şi au constatat că inspecţia tehnică periodică şi asigurarea de răspundere civilă ale autoturismului erau expirate. Mai mult, verificat cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că şoferul avea o concentraţie mare de alcool pur în aerul expirat. ”El a fost condus la Centrul Medical de Permanenţă Fărcaşa, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană cu o alcoolemie de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat”, arată reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Mai puteti citi:

Cum vrea Tiberiu Niţu să pună botniţă presei. Procurorii, fără calculatoare cu USB: „Aşa nu vor mai ajunge în spaţiul public interceptările din dosare”

Cea mai mare moschee din Europa creştină se ridică la Bucureşti. Detaliile unui proiect uriaş, fără „propagandă fundamentalistă“

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite