Cum erau trataţi strămoşii noştri de bolile de ficat. Etnolog: „Fără să ştie pacientul, îl făceau să înghită 9 păduchi“
0
Cu sute de ani în urmă, dincolo de faptul că accesul la medic şi la medicamente era mult mai dificil, oamenii aveau diferite credinţe menite să-i ajute să înlăture ”spiritele rele”.
”Vraci”, ”doftor”, ”tămăduitor”, ”vrăjitor” sunt doar câteva dintre denumirile unor persoane care în trecut suplineau rolul unui medic la care, de altfel, omul de la ţară avea cu foarte mare greutate acces.
Nu era sat în care să nu existe măcar o persoană care, alături de moaşă, să aibă noţiuni de medicină, în general naturistă. Dar la această persoană, omul ajungea doar când lucrurile se agravau, pentru că atunci când aveau loc incidente minore ori banale răceli, fiecare gospodină ştia ce are de făcut pentru a-l ajuta pe membrul familiei aflat în suferinţă.
Făina de mălai, remediu contra răcelii
Pentru banala răceală ori sinuzită, oamenii până pe la jumătatea secolului trecut nu luau imediat antibiotice, aşa cum facem astăzi. Remediul pe care îl cunoştea orice mamă consta în punerea pe plita încinsă a unui pumn de făină de mălai. ”Când se ardea, trebuia să stai deasupra, acoperit pe cap cu o ştergură ori cu un cearşaf, şi să inhalezi fumul acela de făină de mălai arsă. Nu doar că desfunda nasul, dar vindeca şi sinuzita”, povesteşte Maria Matesz, o băimăreancă ajunsă acum la peste 70 de ani. De altfel, ea îşi mai aminteşte remedii pe care astăzi unii le-ar blama, însă în care pe vremuri, femeile aveau deplină încredere.
Dacă răceala era mai serioasă, la copii li se făcea o frecţie cu oţet. ”La orice casă găseai ori oţet de mere, ori oţet de struguri, pentru că oamenii şi-l făceau singuri. Se amesteca puţin oţet cu apă şi se frecţionau bine copiii, apoi erau înveliţi într-o pătură şi lăsaţi să transpire, după care mama era pregătită să-i schimbe hainele ude cu altele uscate. Răceala dispărea foarte repede”, mai povesteşte ea. ”Dacă te înţepa o albină, nu era aşa o tragedie. Aplicai puţin noroi şi imediat se retrăgea umflătura şi roşeaţa”, continuă ea. Astăzi, din cauza faptului că tot mai mulţi oameni sunt alergici la veninul albinelor, în Baia Mare, trei persoane au decedat în cursul acestui an din cauza înţepăturii de albine.
Răcelile, însă, puteau afecta şi gâtul, situaţie în care se folosea un produs petrolier, mai precis gazul lampant (petrol). ”Cel mai bun era cel de la sonda de la Moineasa. Îmi dădea mama, nu doar pentru durerile de gât, ci şi pentru alte afecţiuni”. De altfel,a cesta era folosit şi pentru frecţii în zonele dureroase, dar şi pentru tamponarea rănilor, datorită rolului său dezinfectant, antiinflamator şi cicatrizant. De asemenea, amigdalita nu era o ameninţare pentru copii cu zeci de ani în urmă, tot datorită gazului lampant cu care se badijona gâtul micuţilor.
Boabele de fasole prăjită, rol dezinfectant
Ca şi alte afecţiuni, infecţiile pielii erau tratate după diferite metode naturiste, pe care astăzi lumea le-ar considera improprii. Ceea ce pe vremuri bătrânii numeau ”bube dulci”, boală dermatologică infecţioasă denumită Impetigo, era tratată, spre exemplu, cu fasole. Pare amuzant, dar unii bătrâni îşi amintesc cum se trata această afecţiune. ”Boabele de fasole erau puse la prăjit pe plita sobei, ca să devină crocante. Apoi erau sfărâmate în mojar şi se presărau pe bubele purulente”, mai explică băimăreanca Maria Matesz.
Pentru afecţiuni ale ficatului, ceara de albine era un remediu utracunoscut şi foarte apreciat de cei bolnavi. ”Mama îmi făcea din ceară de albine o ceşcuţă şi îmi punea în ea apă de cu seară. Apoi, dimineaţa pe stomacul gol, beam apa aceea”, mai spune ea. De altfel, efectele benefice pe care ceara de albinele ar asupra organismului sunt cunoscute , în special în afecţiunile stomacului.
Păduchi înghiţiţi în scop terapeutic
Pentru afecţiunile ficatului, însă un tratament pe cât de şocant, pe atât de real este confirmat de etnologul Ilie Gherheş, şeful Secţiei Muzeul Satului din cadrul Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Maramureş.
”Este un remediu, pot spune, şocant, sau cel puţin surprinzător, cel care se referă la cancerul de ficat sau hepatita cronică. Atunci când doctorul îl trimitea pe pacient acasă şi spunea că este iremediabil, că moare, bătrânele satului găseau o metodă şi, fără să ştie pacientul - pentru că e o metodă greţoasă - îl făceau să înghită nouă păduchi”, explică el.
Eficienţa tratamentului a fost verificată în timp şi nu dădea greş, după cum mai spune el. ”Bătrânii priveau medicina naturistă cu totală încredere, pentru că au verificat-o în timp. Şi nu exista fiinţă femeiască să nu ştie virtuţile plantelor, cel puţin a celor uzuale. Din antichitate şi până astăzi, o mare parte din hrana omului era luată chiar din natură direct, inclusiv aceste plante medicinale şi atunci ei ştiau exact toate remediile. În conştiinţa poporului, acolo unde se opreşte medicina poate interveni medicina naturistă”, mai explică etnologul Ilie Gherheş.
”Nu e vorba că nu aveau încredere în medic sau medicamente, ci e vorba de accesul limitat pe care îl aveau la medicină”, completează el, arătând, totodată, că aceste remedii erau la îndemâna oricui.
De asemenea, mai spune el, plantele erau folosite şi pentru alte efecte mai puţin cunoscute pe care acestea le aveau asupra celorlalţi. ”Interesant este că unele plante erau folosite pe post de otravă, sau mătrăguna, de exemplu, era folosită de cele care voiau să se căsătorească”, mai descrie etnologul Ilie Gherheş.
Deşi metodele descrise, confirmate de etnologi, erau folosite în trecut, astăzi, un părinte care şi-ar trata copilul după aceste standarde şi nu s-ar prezenta la medic ar fi, cel mai probabil, în vizorul legii.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
