Crimă în Baia Sprie. O femeie de 61 de ani a fost găsită fără suflare în propria curte
0
Decesul unei femei în vârstă de 61 de ani trezeşte semne de întrebare în oraşul Baia Sprie. Femeia a fost găsită ieri decedată în capătul proprii curţi, iar unele surse spun că pe trup există semnele unei tentative de incendiere
Totul s-a petrecut în cursul zilei de luni, când se pare că vecinii au alertat autorităţile după ce femeia nu a fost văzută de câteva zile. Trupul acesteia zăcea în propria curte, fără răsuflare. Anchetatorii iau în calcul varianta unei crime.
”Poliţia oraşului Baia Sprie a fost sesizată despre faptul că, în curtea unei locuinţe din oraş, a fost găsit cadavrul unei femei. La faţa locului, s-a deplasat o echipa complexă de cercetare, care a constatat că, în curtea respectivă, se găseşte cadavrul unei femei de 61 de ani. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Baia Mare, în vederea efectuării autopsiei. Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor morţii”, transmit reprezentanţii IPJ Maramureş.
Potrivit surorii acestea, femeia nu avea foarte mulţi prieteni, şi nici copii. Cele două s-au văzut în urmă cu o săptămână, iar atunci toate lucrurile păreau la locul lor. Femeia povesteşte că în familia s-a iscat un scandal pentru o bucată de pământ, rămasă în urma decesului fratelui lor, însă nu ştie dacă acest lucru are de a face cu decesul surorii sale.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Crimă pasională, în plină stradă, la Cluj. O tânără a fost înjunghiată mortal de iubitul gelos