Chinezii s-au îndrăgostit de Maramureş. Colaborări culturale şi universitare în viitorul apropiat. Maramureşenii, îndemnaţi să înveţe limba chineză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chinezii s-au îndrăgostit de frumuseţile pe care le oferă judeţul Maramureş. Dar nu numai ei, ci fiecare delegaţie care ajunge în Maramureş susţine acelaşi lucru. Şi totuşi judeţului nu îi merge aşa bine cum ar fi trebuit, date fiind toate aceste vizite.

O ultimă astfel de vizită a avut loc zilele trecute, atunci când prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian, a primit vizita Ambasadorului Chinei, Huo Yuzhen. Alături de acesta s-a aflat pe durata vizitei soţul colonelul superior Zhao Guoxi şi ataşatul de presă al Ambasadei Chinei în România, Zhang Zheng.

Ca de fiecare dată discuţiile au început din punct de vedere economic, mai exact prefectul aducându-i la cunoştinţă ambasadorului faptul că se doreşte la nivel de judeţ ca firmele chineze să investească în Maramureş în domeniul infrastructurii şi hidroenergiei, dar şi al zootehniei.

“Aceasta vizită este demult aşteptată şi mă bucur că am reuşit să ajung în judeţul Maramureş”, a explicat Ambasadorul Chinei. Acesta a mai adăugat că de acum înainte va deveni un voluntar în ceea ce inseamnă prezentarea şi promovarea judeţului populaţiei chineze.

Din partea oficialităţilor chineze a venit propunerea organizării unor evenimente culturale comune, lansându-se cu această ocazie prefectului invitaţia de a face o vizită în China pentru a vedea tradiţiile lor.

De asemenea, se doreşte o colaborare între instituţiile de învăţământ universitar din Maramureş.

”Se vor oferi burse pentru studenţii maramureşeni care vor să studieze în China şi voi îndemna studenţii chinezi să vină la universităţile din Maramureş şi România. Totodată, susţin învăţarea limbii chineze în judeţul dumneavoastra dacă se va lua această iniţiativă”, a declarat ambasadorul.

Cum era şi normal, după atâtea discuţii cu autorităţile, delegaţia chineză şi-a încheiat vizita în judeţ cu un tur al Mânăstirii Bârsana şi o plimbare cu Mocăniţa pe Valea Vaserului.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite