Baia Mare
Ultimele știri din Baia Mare
Pagina 3
Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a făcut o gafă imensă într-o postare pe rețelele sociale în care se vorbea despre Unirea Principatelor Române: a greșit anul evenimentului. Eroarea a fost corectată ulterior
O rezervație de zimbri vrea să înființeze Consiliul Județean (CJ) în Maramureș. Aceasta va fi în zona comunei Băiuț și va cuprinde zona de acces la rezervație, punctele de plată și observare a zimbrilor, loc de odihnă, clădirea administrativă, punctul de belvedere și rezervația în sine.
Ivette-Alessandra Ilea, director DSP Maramureș și Oltea Diaconița, șef Serviciu Control în Săntate, precum și o a treia persoană fără vreo calitate specială, au fost trimise în judecată după ce procurorii DNA au deschis un dosar penal.
Încă un ucrainean care a încercat să treacă granița ilegal în România a rămas în munți. Alarma a dat-o un alt ucrainean, care a anunțat autoritățile că în zona prin care a trecut mai este un bărbat care nu se mai poate deplasa din cauza stării de sănătate deteriorate.
România a avut cea mai înaltă cale ferată din întregul lanț al Munților Carpați. Aceasta lega Maramureșul de Bucovina, pe linia Borșa - Iacobeni (Suceava). Pe ea circula un tren cu ecartament îngust.
Vremea răcoroasă și schimbătoare adesea, precum și procentul mare de oxigen din aer ar putea fi o cauză plauzibilă pentru care țânțarii stau la distanță în această așezare din nordul României.
Pe pârtia Prislop, în urma întreruperii alimentarii cu energie electrică mai multe persoane au rămas blocate pe telescaun. După aproximativ două ore, defecțiunea a fost remediată și telescaunul a fost repornit.
Carmen Eleonora Prodan, director general și Camelia Rodica Stretea, director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureș au fost puse sub control judiciar pentru 60 de zile
Imaginea șocantă a unui bărbat decapitat a fost în satul Românești din Maramureș, aparținând comunei Boiu Mare. Polițiștii au fost alertați miercuri dimineață cu privire la descoperirea cadavrului.
Cei trei tineri sunt cercetați pentru viol, complicitate la viol, lipsire de libertate, efectuarea fără drept a oricăror operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive și conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe.
Tone de deșeuri au fost găsite într-un apartament din Baia Mare, situat pe bulevardul Regele Ferdinand. Deșeirole prezintă un real pericol pentru sănătatea și siguranța publică.
În Ajunul Bobotezei, în Maramureș există o serie de tradiții și obiceiuri străvechi. Practic, La Bobotează se încheie ciclul sărbătorilor dedicate Anului Nou, fiind și una dintre cele mai importante sărbători de peste an.
Avocatul Răzvan Doseanu, care îl reprezintă pe fostul primar din Baia Mare, Cătălin Chereceș, a făcut o declarație cu privire la cererea de extrădare a fostului edil emisă de autoritățile române, care a fost înaintată celor germane.
Imaginile surprinse pe camere de supraveghere din zonă sunt șocante. În depărtare se vede bărbatul care circulă pe marginea părții carosabile, când din spate vine o mașină care îl lovește din plin, apoi își continuă deplasarea
Băsești este localitatea din Maramureș ce a rămas în istorie datorită omului politic George Pop de Băsești, cel care a prezidat Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918. El a fost considerat artizanul Marii Uniri.
Vasile Blidaru a fost ultimul „haiduc”, vânat de comuniști aproape 10 ani prin pădurile din Maramureș. Personaj de legendă, oamenii încă își mai aminteau de el la sfârșitul secolului trecut. O serie de legende i-au fost atribuite, unele reale, altele însă nu au putut fi verificate.
Asociația ASSOC, împreună cu Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, SVSU Poienile de Sub Munte și mai multe ONG-uri pregătesc un eveniment în memoria ucrainenilor care și-au găsit sfârșitul în munții din Maramureș, încercând să scape de o moarte sigură în război.
Anul Nou abundă în tradiții și obiceiuri. În special în Maramureș, ultima noapte din an este una cu adevărat magică. O mulțime de ritualuri se păstrează până în zilele noastre, unele cu rolul de a aduce un an mai bun, în timp ce altele sunt doar „pedepse“ amuzante pentru tinerii rămași necăsătoriți.
Cei trei copilași născuți în noiembrie și abandonați în spital de mama lor au avut parte de primul lor Crăciun în noua familie. Gabriel, Mihai și Gabriela sunt prea mici să înțeleagă ceva la nici două luni, însă pentru familie a fost foarte important să-i aibă aproape.
Județul Maramureș a fost afectat de inundații în urma ieșirii din matcă a Pârâului Chechișel. Evenimentul a provocat inundarea unui drum și a curților unor locuitori, aproximativ trei sferturi dintre gospodării fiind sub ape.
Biserica din Sârbi-Susani, una dintre cele mai vechi biserici în lemn din Maramureș, are specific un ornament aparte. Este vorba despre „funia” sculptată care o înconjoară. Etnografii spun că are virtuți apotropaice, adică protectoare, fiind destinată să îndepărteze răul sau influențele malefice.
Pentru români nu sunt Sărbători de iarnă fără bucatele tradiționale precum sarmale, salată de boeuf sau piftie. Răcitura, mai ales, are locul său de cinste, la masa festivă - dacă nu de Crăciun, atunci de Anul Nou.
Concursurile de frumusețe sunt controversate, însă cu ani în urmă, situația nu era așa. Era o mare mândrie pentru o tânără să participe la un astfel de concurs, iar să-l câștige era cu adevărat onorant.
Evenimentul Crăciun în Maramureș se desfășoară în acest an pe 27 decembrie, la Muzeul satului din Baia Mare. Ca în fiecare an, evenimentul are menirea de a aduce la viață vechi tradiții și obiceiuri specifice Crăciunui, care abundă în Maramureș
Perioada sărbătorilor este una aparte. Pentru cei cu familii numeroase, este o perioadă agitată. Cadouri, pregătiri de sărbători, curățenie generală, meniu ales, musafiri. Totul e un du-te, vino, care ne obosește și ne face să ne dorim să treacă mai repede această perioadă
În Baia Mare se află primul spital din țară care va avea un parc fotovoltaic. Parcul va fi compus din 2.000 de panouri solare și va produce aproximativ 70% din energia electrică pe care o consumă.
Instituția Prefectului de Maramureș a solicitat documentele prin care viceprimarul Doru Dăncuș a fost votat de Consiliul Local Baia Mare viceprimar cu atribuții de primar (interimar), după arestarea lui Cherecheș.
În Maramureș există a doua cea mai înaltă linie de frontieră din Europa, fiind situată pe vârful Pop Ivan, la o altitudine de 1.940 de metri. Tot în Maramureș există o bornă denumită „Triplex Confinium” care marca întâlnirea a trei state: România, Polonia și Cehoslovacia
Viceprimarul Doru Dăncuș a fost votat, luni, primar interimar, de către Consiliul Local Baia Mare, până când vor avea loc noi alegeri. Din cei 23 de consilieri, doar 15 au fost prezenți, zece dintre ei votând pentru și cinci împotrivă
Luna decembrie este una specială, cu toții dăruim sau primim cadouri de la cei apropiați, de la familie și prieteni. Ideea de a dărui este în natura umană, dar o băimăreancă a făcut din asta un concept cu totul nou.
Una dintre probele principale ale acuzării în cazul lui Cătălin Cherecheș a fost seria de 47 de înregistrări audio realizate cu un Iphone S 5. Instanțele au analizat expertize și contra-expertize pentru a răspunde acuzațiilor primarului conform cărora înregistrările au fost trunchiate.
Tripleții abandonați de mamă la naștere la maternitatea din Baia Mare vor crește înconjurați de dragoste, într-o familie de oameni sufletiști. Micuții, născuți prematur în urmă cu 3 săptămâni, au fost luați acasă de o femeie și fiica ei.