Traficanţi de persoane şi cămătari din Bacău, săltaţi de DIICOT VIDEO
0Cinci persoane vor fi aduse la sediul DIICOT - Serviciul Teritorial Bacău pentru audieri, într-un dosar complex de trafic de persoane şi exploatare.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au efectuat miercuri dimineaţă, 24 noiembrie, 5 percheziţii domiciliare, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic de persoane, camătă, şantaj, exploatarea patrimonială a persoanelor vulnerabile şi exploatarea cerşetoriei.
Începând cu anul 2014, mai multe persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de camătă şi exploatarea patrimonială a persoanelor vulnerabile.
"De asemenea, liderii acestei grupări ar fi identificat şi racolat persoane vulnerabilizate, pe fondul unor practici vicioase, în special al consumului de alcool, pe care le-ar fi determinat, prin metode dolosive, să consimtă la transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilelor pe care le deţineau. Trei persoane ar fi fost încurajate să consume băuturi alcoolice şi substanţe psihoactive, fiind determinate să semneze procuri notariale, în vederea deposedării de locuinţe.
În cursul anului 2013, o persoană ar fi primit un împrumut de 6.000 de euro, de la una dintre persoanele bănuite, pe care l-ar fi garantat cu apartamentul pe care îl deţinea. Întrucât împrumutul nu ar fi fost achitat la termenul convenit, imobilul, care a făcut obiectul ipotecii convenţionale, a fost executat silit. Totodată, au fost identificate alte două persoane care ar fi fost obligate de către persoanele bănuite să practice cerşetoria, în folosul acestora", potrivit IPJ Bacău.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, vor fi conduse, în vederea audierii, 5 persoane.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Vă mai recomandăm:
Şase proxeneţi au pierdut la păcănele banii câştigaţi de prostituate