Percheziţii la deţinători de câini de rasă din Bacău: au fost identificate modificări ale aspectului animalelor

0
0
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din Bacău, cu sprijinul celor de investigaţii criminale, criminaliştilor şi poliţiştilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare, vineri, două mandate de percheziţie domiciliară, în comunele Onceşti şi Glăvăneşti, la deţinători de câini de rasă, informează IPJ Bacău.

"La faţa locului, au fost identificate opt exemplare canine. În urma examinării medicale, s-a constatat faptul că şapte câini de rasă aveau cupate urechile, iar patru dintre ei aveau secţionate ultimele vertebre coccigiene (codotomie). De asemenea, poliţiştii au identificat şi obiectele folosite la secţionări, ce au fost ridicate în urma percheziţiilor domiciliare", precizează sursa citată de Agerpres

Cercetările sunt continuate cu privire la săvârşirea infracţiunii de "intervenţie chirurgicală destinată modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor", faptă prevăzută şi pedepsită de legea privind protecţia animalelor. Faptele prevăzute sunt sancţionate cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. 

Bacău


Ultimele știri
Cele mai citite