Jandarmii "sting lumina" la ora Pământului
0
Sâmbătă, 31 martie 2012, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău „stinge lumina" între orele 20:30 - 21:30.
Acţiunea se subscrie proiectului „Ora Pământului", prin care se trage un semnal de alarmă faţă de protejarea mediului înconjurător.
"Jandarmii sunt sensibili la nevoile societăţii şi a cetăţenilor, propunându-şi să îşi aducă în acest sens contribuţia (nu numai la nivel instituţional ci şi personal) la refacerea ecosistemului şi implicit la protejarea mediului înconjurător, dovedind încă o dată că sunt alături de comunitate nu numai pe timpul executării misiunilor ci şi pe planul restabilirii raporturilor normale dintre mediu şi om", a declarat Marius Ţăranu, ofiţer de relaţii publice în cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Ora Pământului.
Intră pe bacau.adevarul.ro pentru cele mai noi ştiri din judeţ.























































