FOTO VIDEO Deputatul Cosmin Necula va contesta bugetul municipiului Bacău în instanţă: „Este un buget aprobat cu încălcarea prevederilor legale“
0Deputatul Cosmin Necula, liderul social democraţilor din municipiul Bacău a prezentat ieri, în conferinţă de presă, motivele nulităţii proiectului de buget al Consiliului Local Bacău pentru 2015: încălcarea principiului transparenţei, a bunei credinţe şi lipsa oricărei dezbateri publice pe marginea lui. Parlamentarul băcăuan a solicitat, în termenul prevăzut de lege, o intervenţie în şedinţa de Consiliu, dar şi acest drept i s-a refuzat.
Cu puţin timp înaintea şedinţei de Consiliu Local Bacău, care a avut loc la ora 12, la Centrul de Afaceri şi Expoziţii „Georgeta şi Mircea Cancicov“, liderul social democrat Cosmin Necula a prezentat toate demersurile făcute pentru a obţine proiectul de buget, în vederea formulării unor amendamente dar şi a organizării unor dezbateri publice. „Executivul Primăriei a încălcat principiul bunei credinţe şi a transparenţei. Cum poţi să dai aviz juridic unui astfel de proiect, cum este cel al bugetului, deşi el nu a fost dat spre consultare cu 30 de zile înainte şi nu s-au organizat dezbeteri publice“, s-a întrebat Necula.
Parlamentarul băcăuan a arătat că interesele şi viziunea conducerii Primăriei au dictat modul în care se vor împărţi banii. Şi anul acesta s-au alocat sume mari Spitalului Municipal, Sălii Polivalente, Stadionului Municipal şi echipei de fotbal dar ,afirmă deputatul, sunt prea puţini bani daţi pentru Spitalul TBC, pentru reabilitarea blocurilor ş.a. „Suntem obligaţi să contestăm în instanţă acest buget. Dacă nu au vrut să ne vedem la Consiliul Local, ne putem vedea la Parchet sau în faţa judecătorilor“, a mai spus Necula.
Consilierii locali social democraţi au cerut scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului. Totodată, au făcut şi câteva amendamente, bazate pe cererile băcăuanilor, asupra cărora s-a decis într-o şedinţă de partid. La proiectul bugetului, prin vocea consilierului George Bogatu, sa cerut intruducerea unei sume de 1,6 milioane de lei pentru Reabilitarea Spitalului de Pneumoftiziologie, 300 de mii de lei, pentru construirea unui parc pe strada Teiului, 30 de mii de lei pentru un loc de joacă pe strada Mioriţei, tot câte 30 de mii de lei pentru studiile tehnice care vizează reabilitarea unor blocuri cu risc seismic. Consilierul Svetlana Zaharia a cerut alocarea a 1,3 milioane de lei, pentru reabilitarea reţelei de cabinete medicale şcolare dar şi 1,7 milioane de lei, (propunere a deputatului Cosmin Necula) pentru suportarea creşterii preţului la apă.
Propunerile social democraţilor au stârnit reacţii din partea conducerii Primăriei dar şi a unor consilieri locali. În cele din urmă, proiectul de buget pentru 2015 a fost aprobat, cu 16 voturi din 23 posibile. Au votat împotriva consilierii PSD şi UNPR.
Surse din rândul Primăriei Bacău afirmă că decizia privind alocarea banilor în acest an a stat tot în pixul primarului Romeo Stavarache, care a fost eliberat din arest la domiciliu acum 10 zile. Deşi s-a aflat în concediu, edilul a hotărât, pas cu pas, modul în care vor fi chetuiţi banii în acest an. Romeo Stavarache este inculpat în două dosare de corupţie, pentru tentativă de abuz în funcţie dar şi luare de mită, în formă continuată, în valoare de 2,3 milioane de lei.