FOTO VIDEO ACL Bacău promite să le facă loc şi tinerilor la conducere.  Susţinătorii lui Iohannis speră la continuarea luptei Anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conducerea ACL Bacău le promite tinerilor să le facă loc la conducere FOTO Mircea Merticariu
Conducerea ACL Bacău le promite tinerilor să le facă loc la conducere FOTO Mircea Merticariu

Câştigarea alegerilor prezidenţiale a creat o adevărată euforie în rândul Alianţei Creştin Liberale din Bacău, care a organizat astăzi o conferinţă de presă prin care să-şi exprime mulţumirile faţă de votul dat de cetăţeni dar şi faţă de activiştii din mediul online. Totodată, liderii ACL au promis să facă loc tinerilor în structurile de conducere iar parlamentarii, că vor scoate definitiv legea amnistiei de pe ordinea de zi.

Conducerea Alianţei Creştin Liberale din Bacău a susţinut astăzi o conferinţă de presă în care şi-a exprimat mulţumirea faţă de votul dat de băcăuani lui Klaus Iohannis. „Este votul dat de popor împotriva clasei politice. Nu este meritul nostru. În primul tur de scrutin am luat 25 % din voturi. După câţi primari am pierdut, cam acesta este procentul nostru“, a spus deputatul Ionel Palăr, copreşedinte al ACL Bacău.

Tudoriţa Lungu, fost preşedinte PDL, actual copreşedinte al ACL a explicat mecanismele stării transmise din diasporă către votanţii din ţară, care, împreună au decis rezultatul final al alegerilor prezidenţiale. „A fost scoasă la vot acea forţă activă de votanţi. Au votat Iohannis tinerii, cei care-şi doresc după 25 de ani de la Revoluţie o altfel de politică. Le-am şi spus tinerilor din partid: Dragilor viitorul este al vostru! Le vom face loc să intre în politică. Klaus Iohannis a dat speranţă în toată ţara şi pentru românii din străinătate. Speranţe de locuri de muncă, de creştere a nivelului de trai“, a spus Tudoriţa Lungu.

Senatorul Dragoş Luchian a amintit de greutaţile campaniei electorale şi le-a mulţumit celor care au înţeles să facă o campanie curată iar deputatul Lucian Ciubotaru a vorbit despre cazurile de presiuni şi umilinţe la adresa preoţilor, care ar fi venit din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Bacău, Dragoş Benea. Mai mult, deputatul Ciubotaru a afirmat că este pregătit să-şi dea demisia, să voteze pentru scoaterea legii amnistiei din Parlament dar şi pentru alegeri anticipate şi formarea unui nou guvern. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite